29 dec. 2021 | 07:24

Reducerile la facturile de gaze naturale ale românilor, un mit: de ce ai rămas cu facturile umflate în această iarnă

ACTUALITATE
Reducerile la facturile de gaze naturale ale românilor, un mit: de ce ai rămas cu facturile umflate în această iarnă

În teorie, o mare parte dintre români ar fi trebuit să se bucure de reduceri la facturile de gaze naturale pe parcursul acestei ierni, până în luna martie. În practică, realitatea este cu totul alta. Aproximativ 10% dintre consumatori vor vedea compensări.

Cei care visau la ajutorul de la stat pentru plata facturilor la energie pe parcursul acestei ierni vor rămâne doar cu visul. Conform datelor agregate de Asociația Energia Inteligentă, doar 10% dintre consumatorii de gaze vor primi facturi compensate în această iarnă, în timp ce în cazul consumatorilor de energie electrică discutăm de aproximativ 15%. Aceștia din urmă vor beneficia de un discount de până la 30 de lei pe lună.

Facturile românilor, dureroase și în această iarnă

Reprezentanții asociației citate au explicat de ce compensațiile promovate de statul român, care ar fi trebuit să se resimtă pe facturi din noiembrie, vor avea un efectiv infim sau inexistent asupra cheltuielilor românilor. Ca referință, unii au văzut discounturi de doar un leu sau doi lei. Explicația, în mod previzibil, pleacă de la particularitățile legii compensării și plafonării tarifelor. Cu alte cuvinte, statul român a decis că plafonarea se aplică doar în cazul prețurilor care depășesc valoarea de un leu/kWh cu tot cu taxe, fără abonament.

”În situaţia consumatorilor care au rămas în serviciul universal sau au încheiat contracte la energie electrică în piaţa concurenţială până la 1 iulie 2021, preţurile nu depăşesc în general valoarea de 1 leu/kWh şi atunci nu se plafonează nimic. Apreciem că în cazul a peste 75% dintre consumatorii casnici de energie electrică nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând preţul peste 1 leu/kWh”, se arată în comunicat.

În consecință, fie vei vedea o reducere infimă pe factura la energie electrică, fie deloc. ”Apreciem că circa 25% din consumatori casnici de energie electrică nu se încadrează în condiţiile de consum şi nu vor beneficia de nici o compensaţie; circa 60% dintre consumatorii casnici de energie electrică vor primi 1-2 lei compensare pe lună; circa 15% dintre consumatorii casnici de energie electrică vor primi până la aproximativ 30 lei compensare pe lună”, au continuat reprezentanţii asociaţiei.

La facturile de gaze naturale, nu se vor vedea reduceri pentru că acestea, conform legii, se aplică doar atunci când prețul trebuie să fie mai mare de 0,37 lei/kWh cu tot cu taxe, din nou, fără abonament.

”În situaţia consumatorilor care au fost trecuţi prin efectul legii în piaţa liberă la 1 iulie 2021 sau nu au încheiat contracte la gaze naturale în piaţa concurenţială după data de 1 iulie 2021, preţurile nu depăşesc în general valoarea de 0,37 lei/kWh şi atunci nu se plafonează nimic. Apreciem că în cazul a peste 85% dintre consumatorii casnici de gaze naturale nu are ce să se plafoneze anul acesta, neavând preţul peste 0,37 lei/kWh”, spun specialiştii.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele