Record de neegalat: acest telefon se încarcă 100% în doar 8 minute. Cine are tehnologia uimitoare

Record de neegalat: acest telefon se încarcă 100% în doar 8 minute. Cine are tehnologia uimitoare

Tehnologia a evoluat puternic în ultimii ani, iar activitățile care, de regulă, îți ocupau foarte mult din timp sunt gata acum în câteva minute. Acest model de telefon se încarcă total în doar 8 minute, un nou record.

Marii producători de telefoane au tot venit cu funcții noi în ultimii ani, iar marea bătălie a fost pe zona foto-video. Doar că nu a fost ignorat nici timpul de încărcare, motiv pentru care au tot apărut încărcătoare tot mai rapide. Dar Xiaomi e gata să doboare orice record.

Xiaomi îți promite încărcare totală în doar 8 minute

Telefoanele producătorilor chinezi au avansat puternic în ultimii ani, dar se pare că Xiaomi a dat lovitura în privința timpului de încărcare. Producătorul vine cu tehnologia ”HyperCharge”, care-ți promite încărcarea telefonului în doar 8 minute.

Prezentarea de mai sus se referă la un model Xiaomi – un Mi 11 Pro modificat – cu baterie de 4000 mAh, care s-a putut încărca total în doar opt minute. E vorba de încărcare prin fir, la o putere de 200W. Dacă vrei să încarci wireless, la 120W, atunci ai nevoie de doar 15 minute.

Xiaomi și-a pregătit terenul pentru așa ceva. În urmă cu doi ani, producătorul chinez anunța un sistem de încărcare pe 100W, care putea încărca o baterie de 4000mAh în 17 minute, iar anul trecut Mi 10 Ultra s-a încărcat în 23 de minute la 100%, printr-o tehnologie de încărcare pe 120W și cu o baterie mai mare, de 4500mAh.

Nici chinezii de la Oppo nu se lasă mai prejos. Anul trecut, se foloseau de o baterie de 4000mAh, care s-a încărcat 10% în doar 20 de minute, printr-un sistem pe 125W, iar cel mai recent flagship al companiei beneficiază de o încărcare foarte rapidă, pe 65W.

E clar că e vorba de o perioadă de teste, dar acestea arată că se poate. Viitorul nu e deloc departe și vei putea încărca în curând un telefon în doar câteva minute.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: