03 aug. 2021 | 11:50

Producția Disney „Jungle Cruise” debutează îngrijorător. Succes sau dezamăgire totală?

ACTUALITATE
Producția Disney „Jungle Cruise” debutează îngrijorător. Succes sau dezamăgire totală?

Producția Disney „Jungle Cruise” a fost lansată în fruntea box office-ului nord-american de weekend, cu încasări din cinematografe de 34,2 milioane de dolari și alte 30 de milioane de dolari pe Disney Plus. Cifrele au stârnit controverse printre experții în domeniu.

În weekend, „Jungle Cruise” a ajuns și pe serviciul de streaming Disney +, unde abonații (peste 100 de milioane din întreaga lume) puteau viziona filmul (și avea acces permanent la el) la un cost suplimentar de 30 de dolari. Disney a declarat că „Jungle Cruise” a generat aproximativ 30 de milioane de dolari din vânzările globale Disney + Premium Access.

Prin comparație, „Black Widow”, recentul spectacol Marvel, a strâns aproximativ 60 de milioane de dolari în primele trei zile de disponibilitate pe Disney + Premium Access.

Deși producătorii erau inițial îngrijorați de faptul că, din cauza pandemiei, oamenii ar putea să refuze să vine la cinema, debutul producției Disney e catalogat de unii dintre specialiști ca fiind un succes clar.

Experții susțin că, dacă nu ne confruntam cu pandemia, cifrele înregistrate la lansare ar fi fost dezamăgitoare, deoarece vorbim despre o producție care a costat nu mai puțin de 200 de milioane de dolari.

Totuși, în acest context, putem privi altfel lucrurile. Oamenii încă se tem să meargă la cinematografe, în multe regiuni încă sunt anumite restricții care îi împiedică să se deplaseze foarte mult, iar SUA se confruntă cu o răspândire a variantei Delta ce stârnește și ea îngrijorare în rândul oamenilor.

Pentru un film care a costat 200 de milioane de dolari, ca în cazul „Jungle Cruise”, în mod normal weekendul de debut ar fi fost dezamăgitor. Un film cu acest buget ar trebui să genereze de obicei cel puțin 500 de milioane de dolari la nivel global. Dar pandemia a afectat cinematografele, conform Variety.

„Piața este vulnerabilă acum”, a declarat David A. Gross, care conduce Franchise Entertainment Research. „Există Covid, există streaming simultan, există piraterie, există natura filmelor în sine – factori diferiți pentru fiecare film. Streaming-ul simultan pare să reducă venitul total al unui film din toate sursele”, a mai declarat expertul, într-un e-mail, conform The New York Times.

„Jungle Cruise” – o producție slabă?

Totuși, unii experți ai box-office-ului cred că nu doar conjunctura nefavorabila cauzată de pandemie e de vină pentru această situație, ci însăși calitatea producției cinematografice, despre care îți amintesc faptul că a primit recenzii mixte de la critici și a obținut un CinemaScore „A-”.

„Motivul principal pentru lansarea călduță nu este COVID sau opțiunea de a transmite în flux filmul; slăbiciunea este filmul în sine”, spune David A. Gross.

„ Jungle Cruise ”este o aventură de acțiune clasică de la Hollywood, iar astăzi genul respectiv și-a pierdut avantajul.”