Primul SMS trimis vreodată a fost vândut ca NFT: suma imensă care a fost plătită

Primul SMS trimis vreodată a fost vândut ca NFT: suma imensă care a fost plătită

Pe vremea când era trimis primul SMS din lume, nici nu existau NFT-uri. Acum, primul SMS trimis vreodată a fost vândut ca jeton nefungibil.

„Crăciun fericit”, primul mesaj text trimis vreodată pe un telefon mobil, a fost vândut pentru 107.000 de dolari ca token nefungibil la o casă de licitații din Paris, conform Reuters.

Mesajul trimis pe 3 decembrie 1992 a fost scos la vânzare de către compania telecom britanică Vodafone. Neil Papworth, unul dintre inginerii Vodafone, a trimis SMS-ul de pe calculatorul său unui manager din Marea Britanie care l-a primit pe telefonul său „Orbitel” ce cântărea două kilograme.

„Ei erau în mijlocul celebrărilor de sfârșit de an așa că i-a trimis mesajul ‘Crăciun Fericit’”, afirmă casa de licitații Aguttes din Paris.

Vodafone a anunțat că va dona încasările din vânzare către UNHCR, agenția Națiunilor Unite pentru refugiați.

„Tehnologia a avut întotdeauna puterea de a inova și de a schimba lumea”, a declarat Vodafone, citat de șeful Serviciului de parteneriate pentru sectorul privat al UNHCR, Christian Schaake. „Prin această combinație de tehnologie inovatoare și mișcare pentru binele social, ICNUR poate continua să ajute refugiații și oamenii care au fost forțați să plece de acasă, oferindu-le oportunitatea de a-și transforma viața și de a construi un viitor mai bun pentru ei înșiși, pentru cei dragi și pentru comunitățile în care locuiesc”, a adăugat Schaake.

Suma colosală pentru primul NFT de la Adidas

O altă premieră în domeniul NFT: primul NFT al Adidas pare să fi fost un succes. Colaborarea cu Bored Ape Yacht Club, Gmoney și Punks a încasat peste 23 de milioane de dolari în Ethereum.

Suma poate să nu sune prea mare pentru un brand atât de cunoscut, dar Adidas a reușit echivalentul a 538,4 de milioane de dolari în profit în ultimul său trimestru. Astfel, 23 de milioane de dolari dintr-o lansare digitală cu tiraj limitat este semnificativ.

Mai multe vânzări de genul acesta ar putea aduce un profit substanțial brandului Adidas.

Citește și:
Etichete: