Primul Logan electric: povestea din spatele unui model clasic
Un francez a reușit să producă prima mașină electrică sub marca Dacia cu mult înaintea constructorului român.
În urmă cu șapte ani, Marc Areny a realizat și înmatriculat primul Logan electric din lume, costurile de conversie ridicându-se la aproximativ 15.000 de euro.
Francezul de origine spaniolă a venit pentru prima dată în țara noastră pentru a lucra ca voluntar, iar ulterior a deci să se stabilească aici.
„La început am venit ca să fac voluntariat în România. Îmi plac mult românii, sunt extrem de ospitalieri, îmi place calitatea vieții de aici. Bineînțeles că a contat și destinul în stabilirea mea în România. Românii sunt oameni foarte deschiși și comunicativi”, precizează Marc Areny pentru Adevărul.
În august 2017, EV România a transformat o Dacie Logan II într-un Logan electric. De altfel, atunci au fost lansate și kiturile electrice pentru Dacia Logan, cu un preț de pornire de la 16.000 de euro. Kitul respectiv garantează o autonomie de minimum 150 de kilometri, dar aceasta poate urca până la 300 de kilometri, în funcție de pachetul de baterii ales.
Durata de viață a bateriei este de maximum 500.000 de kilometri.
De unde a venit ideea
„Ideea de a converti mașini cu motor termic în vehicule cu motor electric vine din Statele Unite, unde primele conversii electrice serioase au început în 2010. Am investit 100.000 de euro la început în afacerea din România și mi-am vândut apartamentul din Franța ca să finanțez afacerea demarată la Pitești. Mi-am dorit să realizez și să ofer un sistem 100% electric, adaptabil, configurabil și la un preț avantajos pentru România și pentru piețele de peste hotare. Iar dorința a devenit realitate când aceste kit-uri și primele mașini dotate cu aceste kit-uri, de la Dacia la Porsche, au fost omologate la RAR”, a declarat Marc Areny, șeful EV România.
Pentru a realiza primul Logan electric, Marc Areny a lucrat împreună cu alți doi colegi. Până acum, Marc Areny și colegii săi de la EV România, ce numără 16 persoane, au convertit 10 mașini cu motor termic în mașini electrice.