Povestea sportivului de acum 2.000 de ani care câștiga sume uimitoare chiar și pentru prezent

Povestea sportivului de acum 2.000 de ani care câștiga sume uimitoare chiar și pentru prezent

Cu toții am auzit de sumele uriașe de bani pe care le primesc cei mai buni sportivi ai lumii, atât din contractele cluburilor pentru care performează, cât și din publicitatea pe care o fac diferitor produse.

Ei bine, dacă Forbes ne spune că Michael Jordan, spre exemplu, a fost cel mai bine plătit atlet al tuturor timpurilor, cu o avere de 1,85 miliarde de dolari, sau că fotbalistul Cristiano Ronaldo a strâns o avere colosală de peste 700 de milioane de dolari, fiind cel mai bine plătit jucător de fotbal din lume, în realitate, cei doi par niște „copii” pe lângă un sportiv din Roma Antică.

Un sportiv din Roma Antică avea o avere echivalentă astăzi în 15 miliarde de dolari

Istoricul Peter T. Struck spune că, în Roma Antică, a existat un sportiv care castiga cât cei doi mari sportivi la un loc!

Este vorba despre Gaius Appuleius Diocles, născut în anul 104 AD. Acesta a fost, timp de 24 de ani vizitiu, iar suma câștigată de-a lungul activității sale a fost menționată, pe un monument ridicat la Roma în 146 AD.

Confom scrierilor vremii, Gaius Appuleius Diocles avea o avere care astăzi ar fi evaluată la circa 15 miliarde de dolari.

La vârstă de 42 de ani, bărbatul s-a retras din sportul violent al cărui campion absolut era, și avea atât de mulți bani la acea vreme, încât putea hrăni cu grâu toată populația Romei, timp de un an de zile.

Bărbatul a fost un adevărat idol al sportului vremii, participând la 4.257 de curse cu patru cai, dintre care a câştigat 1.462 și a câștigat locul al doilea în 1.438 de curse.

Chiar dacă a avut o carieră impresionantă din care a câștigat averi colosale, care îi făceau invidioși și pe guvernatorii vremii, sportivul nu a avut cele mai mari performanțe din epoca lui. Spre exemplu, Flavius Scorpas a câştigat 2.042 de curse, în timp ce Pompeius Musclosus a ieşit învingător în 3.559 de curse.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: