Piața auto, cu frâna de mână trasă: câte mașini s-au înmatriculat în România în primele cinci luni
Piața auto trage din greu pentru a recupera după un an marcat de pandemie. În România, însă, lucrurile nu merg în ritmul pe care-l doresc producătorii.
Piața auto din România își revine greu după 2020, an marcat de pandemie. Raportul ACEA – Asociația Constructorilor Europeni de Automobile – arată că luna mai aa adus, într-adevăr, o creștere, dar e una timidă și care nu recuperează decalajul.
S-a înregistrat o creștere cu 14,9%, însă după primele cinci luni România rămâne piața auto cu cel mai mare recul din Europa.
Piața auto din România recuperează prea încet
Cu 8.221 de autoturisme înmatriculate în luna mai, piața auto românească înregistrează o creștere cu 14,9% față de a cincea lună din anul precedent. Din nefericire, majorarea pieței românești se menține printre cele mai mici de pe continent, procentul fiind mai mare doar decât cel din Belgia (+0,2%), Slovenia (+3,5%) și Austria (+11,2%).
În acest context, rezultatul cumulat după primele cinci luni din 2021 arată în continuare o scădere chiar și față de luna mai a anului trecut atunci când, să nu uităm, pandemia reducea drastic afacerile comercianților români de automobile.
Cu un total de 35.845 de unități, piața auto românească înregistrează un recul de 9,1% față de perioada ianuarie – mai 2020, aceasta fiind scăderea cea mai puternică de pe întregul continent.
5 luni grele
Conform raportului Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în afara României, singura țară europeană care încă înregistrează scăderi ale înmatriculărilor după trecerea primelor cinci luni din 2021 este Olanda, stat în care cele 130.061 unități corespund unui recul de 2,4%.
Dacă România se află încă în coada clasamentului înmatriculărilor din Europa în privința modificărilor față de ianuarie – mai 2020, în vârful acestuia se află Italia (+62,8%), Grecia (+57,1%) și Franța (+50,1%). În primele cinci luni ale anului 2021 au fost înmatriculate în Europa (Uniunea Europeană + Marea Britanie + statele EFTA) 5.204.398 de autoturisme, în creștere cu 31,1% față de aceeași perioadă din 2020.
Cele mai puternice piețe rămân cele din Germania (1.116.737 unități), Italia (735.125 unități), Marea Britanie (723.845 unități), Franța (723.257 unități) și Spania (360.057 unități).
Așa cum arată raportul ACEA, rezultatele de pe piața auto europeană din primele cinci luni ale anului 2021 reduc și mai mult importanța României în Europa la acest capitol. Asta pentru că numărul redus de mașini înmatriculate în perioada menționată scade cota de piață a țării de la 0,99% din totalul mașinilor vândute pe continent până la doar 0,69%.