25 feb. 2021 | 18:25

Oficial. Aceste pensii vor dispărea de sâmbătă. Cine sunt bătrânii care vor pierde beneficiile speciale

CHESTII
Oficial. Aceste pensii vor dispărea de sâmbătă. Cine sunt bătrânii care vor pierde beneficiile speciale

De sâmbătă, vor intra în vigoare prevederile Legii nr. 7/202. Concret, pensiile speciale pentru parlamentarii români vor fi eliminate.

Senatorii și deputații români nu vor mai beneficia, de sâmbătă, de indemnizația  pentru limită de vârstă, supranumită “pensie specială”. Nu vor mai primi aceste pensii speciale nici parlamentarii care urmează să iasă la pensie, dar nici cei care beneficiază în acest moment de plata.

“Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare (…) sau ale vârstei standard reduse (…) sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat. Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, prevede Legea 96/2006.

Legea a fost promulgată de Klaus Iohannis

Pe 24 februarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea care prevede eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii din Parlament, după ce actul normativ a fost adoptat în Legislativ, pe 17 februarie, cu susținerea tuturor partidelor, cu excepția UDMR. S-au înregistrat 357 de voturi ”pentru”, 0 abțineri și 0 voturi împotrivă.

În ianuarie 2020, 768 de foști parlamentari primeau acest beneficiu, iar în ianuarie 2021, numărul parlamentarilor care primesc pensie specială s-a majorat cu 59.

Față de 2020, și cuantumul indemnizației a crescut. Anul trecut, cea mai mare pensie specială era în valoare de aproximativ 12.000 de lei pe luna, iar anul acesta a ajuns la  14.827 de lei. Concret, un parlamentar primește  2.131 de lei pe luna, pentru un mandat de patru ani în Legislativ.

Important de menționat este că această indemnizație se cumulează cu pensia stabilită în sistemul public sau privat, dar și cu  alte venituri pe care le realizează aceștia. Totuși, nu beneficiază de pensie specială parlamentarii condamnați definitiv pentru fapte de corupție din timpul mandatelor de senatori și deputați, sau pentru alte infracțiuni grave.