Obi-Wan Kenobi ar putea fi serialul perfect pentru fanii Star Wars
Darth Vader se pregătește să revină! Disney+ promite o nouă serie dedicată fanilor „Star Wars” din lumea întreagă. „Obi-Wan Kenobi” calcă pe urmele „The Mandalorian and the Book of Boba Fett”.
Conform declarațiilor lui Ewan McGregor, acțiunea seriei se va învârti în jurul eforturilor lui Obi-Wan de a-l ține în siguranță pe Luke Skywalker. În plus, regizorul Deborah Chow a confirmat că, de-a lungul episoadelor, surprizele se vor ține lanț, acțiunea desfășurându-se pe mai multe planuri.
Hayden Christensen va fi, din nou, Darth Vader
Faptul că Hayden Christensen va continua să joace rolul lui Darth Vader nu reprezintă o surpriză pentru fanii Star Wars, de vreme ce Disney+ a dezvăluit deja acest aspect în urmă cu puțin timp. Mai mult, gigantul de streaming a dat semnale că franciza s-ar putea să aibă parte și de alte „reinventări”, pe viitor, totul depinzând de succesul înregistrat de „Obi-Wan Kenobi”, după cum putem intui.
Reprezentanții Disney+ au dat asigurări că seria „Obi-Wan Kenobi” nu va fi singura mare surpriză a următoarei perioade. Se pregătește, de asemenea, lansarea unei alte serii dedicate robotului din „Big Hero 6”. „Baymax!” va fi mai mult o comedie, acțiunea fiind trecută pe planul doi, conform declarațiilor. De altfel, „Baymax!” s-ar putea să reprezinte o gură de aer proaspăt, de vreme ce „piața” este, în acest moment, invadată de producții ce se axează aproape integral pe acțiune și pe efecte speciale și mai puțin pe o poveste bine conturată.
În ultimii doi ani, canalele de streaming au înregistrat un succes fulminant, în contextul pandemiei și al restricțiilor impuse în toate țările lumii. Putem, astfel, preconiza că viitorul cinematografiei ar putea sta „în mâinile” canalelor de streaming. Succesul moderat al „Star Wars: The Rise of Skywalker” este cel mai bun exemplu al decăderii imperiului.
De altfel, „Obi-Wan Kenobi” nu este singura încercare de adaptare a francizei pentru televiziune. „The Mandalorian și The Book of Boba Fett” reprezintă, fără niciun dubiu, un alt titlu de referință, fiind primit cu entuziasm de iubitorii „Star Wars”.
Atât „Obi-Wan Kenobi”, cât și „Baymax!” vor fi disponibile pe Disney+ cândva în 2022, datele precise ale lansărilor nefiind știute în acest moment.