07 nov. 2021 | 12:35

Oamenii vor începe să fie piratați: avertismentul experților legat de inteligența artificială

ACTUALITATE
Oamenii vor începe să fie piratați: avertismentul experților legat de inteligența artificială

Yuval Harari, un filosof social de renume mondial și autorul bestseller-ului „Sapiens”, are un avertisment dur: trebuie să începem să reglementăm inteligența artificială, pentru că altfel marile companii vor putea „hăckui” oamenii.

Harari crede că AI evoluează rapid și ar putea duce la o populație de „oameni piratați”, potrivit unui raport de la CBS „60 Minutes”. Pentru a rezolva această problemă, el face apel la liderii lumii să înceapă să reglementeze AI și eforturile de colectare a datelor de către marile corporații.

Inteligența artificială, periculoasă pentru oameni?

„A pirata o ființă umană înseamnă a cunoaște acea persoană mai bine decât se cunoaște ea însăși”, a spus el. „Și pe baza asta, să te manipuleze din ce în ce mai mult”.

În centrul problemei se află proliferarea companiilor de tehnologie a căror activitate colectează cantități masive de date despre utilizatorii lor. Harari își face griji că oamenii își cedează din ce în ce mai mult viața personală unor entități private care nu au în vedere interesele lor cele mai bune.

„Netflix ne spune ce să urmărim și Amazon ne spune ce să cumpărăm”, a spus el. „În cele din urmă, în 10, 20 sau 30 de ani, astfel de algoritmi îți pot spune și ce să studiezi la facultate și unde să lucrezi și cu cine să te căsătorești și chiar cu cine să votezi”.

Harari a îndemnat națiunile să ia în serios amenințarea unei AI puternice, sugerând să fie instituite limitări clare și stricte pentru a se asigura că datele nu sunt folosite pentru a manipula publicul.

„Cu siguranță, acum suntem în punctul în care avem nevoie de cooperare globală. Nu poți reglementa puterea explozivă a inteligenței artificiale la nivel național”, a spus Harari pentru „60 Minutes”.

El a adăugat că datele nu ar trebui să fie niciodată concentrate într-un singur loc, spunând: „Aceasta este o rețetă pentru o dictatură”.

Este o perspectivă înfricoșătoare, dar plauzibilă – mai ales acum că unele companii de tehnologie caută să convingă utilizatorii să respingă în întregime realitatea fizică și să îmbrățișeze una virtuală creată de ele.