O nouă schimbare pentru românii care au carduri bancare: noul trend va ajunge și la tine

O nouă schimbare pentru românii care au carduri bancare: noul trend va ajunge și la tine

Odată cu intensificarea schimbărilor climatice, tot mai multe instituții, inclusiv bancare, iau măsuri pentru a diminua impactul activității lor asupra mediului înconjurător.

Această tendință a fost adoptată, de curând, și de Banca Comercială Română. Instituția a anunțat că lansează primele carduri bancare prietenoase cu mediul, ca parte dintr-un demers mai amplu prin care banca vizează transformarea sustenabilă a portofoliului de carduri.

Prin urmare, din această lună, clienții BCR au posibilitatea de a utiliza un card fizic prietenos cu mediul, realizat din 85% plastic reciclat, dacă solicită un card de credit BCR IKEA sau un card de debit George, varianta de culoare pe albastru, cea mai cerută versiune dintre cele patru disponibile.

Cardurile se schimbă, dar nu și utilitatea lor

Chiar dacă materia primă care stă la baza dezvoltării noilor carduri este diferită, acestea păstrează toate funcționalitățile de până acum, de la designul atractiv, accesul la fonduri și plățile contactless.

“Studiile științifice demonstează că încălzirea globală va fi cea mai mare provocare cu care s-a confruntat omenirea până acum, fiind absolut necesar să luăm măsuri pentru prevenirea și atenuarea schimbărilor climatice. BCR, în calitate de membru activ în comunitate, și-a asumat o abordare integrată de business responsabil, încurajând dezvoltarea economică durabilă și un comportament atent față de mediu, prin care contribuie la prosperitatea clienților, dar și a societății.

De aceea, integrarea sustenabilității în mediul de business, pentru a satisface nevoile prezentului fără a compromite resursele, este datoria pe care o avem față de generațiile viitoare. Un pas important pe care noi îl facem în atingerea acestui obiectiv comun ține de lansarea primelor carduri bancare prietenoase cu mediul, din portofoliul BCR. Sperăm să fie un bun exemplu în industria bancară, pentru a ajunge rapid o practică comună, ce aduce o schimbare reală și impact pozitiv în viața comunității”, a declarat Ilinka Kajgana, Vicepreședinte Executiv Risc în cadrul BCR.

Poluarea cu plastic a devenit una dintre cele mai presante probleme de mediu din lume, atrage atenția BCR, subliniind motivul pentru care instituția a ajuns să adopte o astfel de hotărâre.

Potrivit reprezentanților băncii, cardul BCR IKEA este un reper unic pe piață la nivel de flexibilitate și accesibilitate a serviciilor de finanțare oferite clienților, fiind primul card de credit ce oferă 60 de rate fără dobândă, dar și posibilitatea de a-l obține direct în magazinul IKEA și de a achiziționa produsele pe loc prin linia de credit aprobată.

Citește și: