06 dec. 2021 | 12:25

Nu se mai dau amenzi de circulație în România: explicația polițiștilor, care este alternativa

ACTUALITATE
Nu se mai dau amenzi de circulație în România: explicația polițiștilor, care este alternativa

România se confruntă cu o posibilă situație dezastruoasă, unul din cele mai importante sindicate din țară a început să protesteze.

Polițiștilor din toată țara le-a fost recomandat de către sindicat, ca o primă formă de protest, să nu mai aplice amenzi, ci numai „AVERTISMENT”, încercând astfel să atenționeze noul Guvern să majoreze veniturile polițiștilor prin amendamente la Legea Salarizării. Amendamentele respective, care fac posibilă creșterea veniturilor polițiștilor, ar urma să fie din nou amânate deși ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022.

„Facem un apel către toți polițiștii, sindicalizați sau nesindicalizați, să participe activ la programul de proteste pe care l-am pregătit, ca un ultim semnal de alarmă înaintea blocării activității. Vă reamintim că medicii și-au obținut drepturile salariale și majorări doar prin oprirea activității, cadrele didactice au avut zeci de mii de oameni în stradă, grefierii și-au apărat pensiile de serviciu prin refuzul de a mai intra în ședințele de judecată, inclusiv magistrații, care au același regim al interdicțiilor, au întrat în “grevă” pentru a protesta față de atacurile concertate asupra Justiției”, se arată în comunicatul Sindicatului Europol.

Situația poate degenera

„Am început prima formă a protestului anunțat, respectiv aplicarea avertismentelor”, anunță același comunicat.

Practic, sindicatul are un plan în trei puncte prin care vrea să pună presiune pe guvernanți să le acorde drepturile salariale.

„De la cei tineri până la cei cu experiență, de la agenți la ofițeri, de la cei cu funcții de execuție la cei cu funcții de conducere, cu TOȚII trebuie să arătăm că suntem indispensabili într-o societate. De aceea vă cerem să distribuiți masiv programul protestelor și să participați activ la aplicarea măsurilor de protest, după cum urmează:

1. Începând cu 1 decembrie 2021, să manifestați indulgență maximă față de cetățenii care săvârșesc contravenții și să sancționați în primul rând cu AVERTISMENT scris/verbal;
2. În perioada 1-31 decembrie să completați notificările către unități în care să vă exprimați dezacordul de a mai efectua ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care nu le aveți în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022;
3. Să fiți prezenți la protestele care vor avea loc:

> în 13-15 dec 2021 în fața Prefecturilor (urmează să nominalizăm punctual județele și datele, în funcție de disponibilitatea colegilor de a participa la protest);

> în data de 16 dec 2021 între 10:00 – 14: 00 în fața MAI;

> în data de 17 dec 2021 între 10:00-12:00 în fața sediului PSD, între 12:00-14:00 în fața sediului PNL iar între 14:30-16:00 în fața sediului UDMR.”

„ Este primul semnal că ne putem face auziți și că putem determina guvernanții să aplice Legea salarizării 153/2017 de la 1 ianuarie 2022”, arată și liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica.

Sindicatul susține că pensiile militare nu au fost indexate nici măcar cu inflația, iar din 2007 polițiștii nu au avut parte de măriri ale salariilor.

Rămâne de văzut cum va evolua această situație și care va fi răspunsul guvernanților la cererea polițiștilor. În orice situație, acest protest are potențialul de a produce destule pagube societății.