25 iun. 2021 | 09:30

Nu avem autostrăzi, dar s-a mai terminat o centură: unde vei călători mai ușor, în România

ACTUALITATE
Nu avem autostrăzi, dar s-a mai terminat o centură: unde vei călători mai ușor, în România

După câțiva ani de lucrări incredibil de lente, încă un oraș mare al României se bucură de ocolitoare. Astfel de șosele sunt foarte importante pentru fluidizarea traficului în orașe, iar una nouă va fi dată în folosință în curând.

Tocmai s-a încheiat partea de construcție și va fi făcută recepția lucrării pentru centura orașului Bacău. Anunțul pe marginea acestui subiect a fost făcut de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

”Astăzi am fost într-o vizită pe ceea ce a fost până deunăzi şantierul Centurii Bacău, alături de vicepremierul Dan Barna. Mă bucur să văd că lucrările la sectorul 2 – ultimul dintre cele trei ale proiectului – au fost terminate. Constructorul a solicitat Companiei de drumuri să organizeze recepţia lucrărilor, astfel că, în perioada imediat următoare, vom da în folosinţă integral această variantă de ocolire”, a scris joi pe Facebook ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, citat de Agerpres.

Având în vedere numărul de ani din spate, dacă vrei să o percepi ca o victorie importantă pentru actualul Guvern de coaliție, nu o fă. A implicat trei sectoare de drum, de cât zece kilometri, iar prima secțiune a fost gata în 2019, pe mandatul Vioricăi Dăncilă. Chiar și așa, ne putem totuși bucura de centura de 30,8 kilometri, dintre care 16,2 kilometri sunt la profil de autostradă. Cuprinde 7 poduri, 9 pasaje și un nod rutier. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 668 de milioane de lei.

„Este formată din 3 secţiuni: 1. Între DN2 Sud şi DN2 Nord (20,3 km). Aici este inclus tronsonul de autostradă. Dată în trafic în decembrie anul trecut. 2. Între DN2 Nord şi DN15 (3,2 km) – aceasta este secţiunea în curs de deschidere. 3. Între DN2 Sud şi DN11 (7,3 km), inaugurată în septembrie 2020”, a subliniat Cătălin Drulă.

Ca un detaliu de fond, centura Bacăului, per ansamblu, va reprezenta o secțiune din Autostrada Moldovei – A7, cel mai mare proiect propus pentru finanțare prin PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

”Mă voi asigura că A7 continuă spre Suceava şi Siret şi că vom reuşi finalizarea proiectării şi atragerea finanţării europene prin Programul Operaţional Transport (2021-2027) pentru cele 2 tronsoane de nord. Încă de dinainte să iau în primire portofoliul de ministru, ştiam de proiectele din Moldova, întârziate inacceptabil de mult. Cu atât mai mult sunt conştient acum de problemele infrastructurii de aici, când citesc zilnic mesajele şi comentariile voastre.

Moldova s-a săturat să fie ignorată. Moldova are nevoie ca de aer de autostrăzi, de căi ferate modernizate, de o reţea civilizată de drumuri sigure care nu doar să ţină pasul cu dezvoltarea zonelor urbane mari, precum Iaşiul şi, dar şi să „tragă în sus”, echitabil şi uniform, toate regiunile ei. Asta am promis şi asta vom livra”, a mai scris ministrul Cătălin Drulă în postarea pe Facebook.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele