24 aug. 2021 | 14:50

Nu au românii unde să muncească sau nu vor? Situația din HoReCa e îngrijorătoare

ACTUALITATE
Nu au românii unde să muncească sau nu vor? Situația din HoReCa e îngrijorătoare

Exisă cu adevărat o lipsă de locuri de muncă pe piața din România sau oamenii nu vor să își găsească un job? Răspunsul acestei dileme l-am putea găsi ușor, dacă analizăm situația pe care o îndură patronii din industria ospitalității.

Managerii din HoReCa susțin că au început să se bazeze tot mai mult pe forță de muncă adusă din afara granițelor țării noastre.

Muncitorii străini ocupa locurile de muncă disponibile în această industrie, spun reprezentanții HoReCa.

HoReCa nu găsește lucrători români

Importul de forță de muncă din afara țării e cauzat de faptul că managerii din această industrie nu găsesc angajați în România.

„Ne bazăm tot mai mult pe muncitorii străini, pentru că nu avem alternativă internă. Trebuie să amintesc că industria face eforturi de a mări veniturile: aproape fiecare proprietar a mărit sau măreşte nivelul de salarii, evident în măsura în care îi permite activitatea, dar cu eforturi mari şi sperăm să devenim din ce în ce mai atractivi pentru alte sectoare, inclusiv pentru români care astăzi lucrează în diaspora şi care s-ar putea întoarce.

Eu am exemple de angajaţi din străinătate pe care i-am adus şi care vin să lucreze în România, şi cred că acest lucru se poate extinde”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.

„Şi hotelurile, ca şi restaurantele, au aceeaşi problemă a lipsei forţei de muncă. Noi lucrăm pe aspectul acesta în trei direcţii: suntem în dialog cu Oficiul de Imigrări să creştem plafonul şi să simplificăm procedurile de aducere a străinilor; investim în educaţie, în tineri şi în liceele de turism, de unde putem lua forţă de muncă, şi sperăm că vom reuşi să reglăm împreună cu autorităţile acea reducere de fiscalitate pentru sectorul nostru, fie că va fi prin proiectul susţinut de domnul Năsui (ministrul Economiei, Claudiu Năsui, n.r.) – zero taxe pentru HoReCa, pe care noi îl susţinem şi facem un studiu în acest sens, fie că vom legifera în sfârşit bacşişul, ca măsură de creştere a atractivităţii potenţialilor angajaţi să vină să lucreze la noi. Deci, sperăm în facilităţi fiscale pentru atragerea forţei de muncă, stimularea educaţiei şi simplificarea procedurilor de aducere de muncitori străini”, a mai explicat reprezentantul FIHR.