08 mart. 2021 | 11:06

Noi impozite pe veniturile românilor. Legea a fost adoptată și acestea sunt condițiile

CHESTII
Noi impozite pe veniturile românilor. Legea a fost adoptată și acestea sunt condițiile

Se schimbă legislația privind acordarea tichetelor cadou. Aproape toate aceste bonusuri oferite de firme vor fi impozitate de stat.

În Monitorul Oficial al României, a apărut vineri o Ordonanță de Urgență care schimbă regimul fiscal pentru tichetele acordate angajaților români. Este vorba despre OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi al Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 197 din data de 16 februarie 2021.

Potrivit documentului, toate tichetele acordate de firme angajtilor români vor fi impozitate. Excepție de la această regulă vor face tichetele cadou oferite cu ocazia următoarelor zile: 8 martie, Paște, Crăciun și 1 iunie.

Prin urmare, tichetele cadou vor fi asimilate veniturilor salariale.

impozitare-tichete-cadou

Tichetele pentru 8 martie, Paște, Crăciun și 1 iunie nu trebuie să depășească 150 de lei

Există, însă, o condiție pentru neimpozitarea tichetelor cadou oferite angajaților cu ocazia zilelor de 8 martie, Paște, Crăciun și 1 iunie. Documentul publicat vineri în Monitorul Oficial prevede că, pentru a nu se supune impozitării, aceste tichete nu trebuie să depășească valoarea de 150 de lei pentru fiecare ocazie.

„În cazul cadourilor în bani și/sau natură, inclusiv tichetele cadou oferite de angajatori, veniturile sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea acestora pentru fiecare persoană în parte, în fiecare ocazie dintre cele de mai jos, nu depășește 150 de lei:

-cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului, și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase;
-cadouri oferite angajaților cu ocazia zilei de 8 martie;
-cadouri oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia zilei de 1 iunie”, prevede actul normativ publicat vineri în Monitorul Oficial.

Angajatorii români obișnuiesc să își recompenseze angajații prin acordarea de astfel de tichete, cu diferite ocazii. Cele mai consistente, dar și frecvente tichete de cadou oferite de companiile românești sunt cele din preajma sărbătorilor de iarnă și sărbătorilor pascale.

Angajatorii obișnuiesc fie să acorde tichete cadou, fie pachete care conțin diverse bunuri de consum, preparate special pentru masa de Crăciun sau de Paște.