Noi detalii despre iPhone 13: funcțiile cu care își va zdrobi concurența
Nici nu s-au lansat bine în fiecare colț al mapamondului noile terminale din seria iPhone 12, iar zvonurile despre iPhone 13 încep să facă valuri la nivel global.
Conform cifrelor de vânzări, Apple a făcut o treabă grozavă cu iPhone 12, dar asta nu înseamnă că se poate culca pe proprii lauri. Deja a înaintat un patent pentru un iPhone pliabil, iar acum se pare că va renunța la Face ID pentru un senzor de amprentă integrat în ecran.
Cei de la Bloomberg au obținut informații despre iPhone 13 conform cărora nu va avea neapărat un design revoluționar, dar va veni totuși cu un cititor de amprente performant în spatele panoului OLED. Va fi interesant de văzut dacă va funcționa la fel de bine precum tehnologia Touch ID din iPhone-urile de acum câțiva ani. Ca referință, de lansarea iPhone X, singurul terminal Apple cu Touch ID a fost iPhone SE 2020 și s-a vândut foarte bine.
Renunțarea la Face ID s-ar putea să aibă legătură cu pandemia. În contextul în care tehnologia nu îți este foarte utilă sau eficientă dacă porți mască pe față, a devenit mai degrabă o sursă de stres, decât o măsură sigură de a-ți păstra în siguranță datele personale. Nu ajută nici faptul că pandemia de coronavirus nu pare să se încheie prea curând.
Terminalele cu Android au un senzor de amprentă în spatele panoului deja de câțiva ani. Va fi interesant de văzut cât de avansată ar putea fi implementarea gigantului din Cupertino pentru a nu părea doar o tehnologie cumpărată de la concurență. În același raport Bloomberg se menționează că Face ID s-ar putea să fie mai fie prezentă ca tehnologie de autentificare, dar implementarea modernă de Touch ID va complet setul de măsuri biometrice din aparat.
Se mai vehiculează și că Apple va renunța la portul de încărcare pentru una sau două variante de iPhone 13, în favoarea încărcării wireless exclusive. Tot acum, se reconfirmă faptul că Apple lucrează la un smartphone pliabil și că au început testele interne pentru el, deși este improbabil să ajungă în magazine înainte de finele acestui an.