05 iul. 2021 | 12:15

Dispozitivul-minune care te scapă de migrene: de ce nu ar mai fi nevoie să iei pastile

ACTUALITATE
Dispozitivul-minune care te scapă de migrene: de ce nu ar mai fi nevoie să iei pastile

O firmă din Israel a venit cu un dispozitiv-minune care se recomandă în tratarea migrenelor. Durerile de cap dispar fără a fi nevoie să iei pastile, susține compania.

O tehnologie dezvoltată în Israel permite tratarea durerilor de cap acute și altfel decât cu medicamentele clasice, arată un studiu publicat în Oxford Journal of the American Academy of Pain Medicine.

E vorba de un dispozitiv-minune, dedicat în special adolescenților și copiilor. Datele arată că 9% dintre tinerii din întreaga lume suferă de migrene. Afecțiunea a fost asociată cu performanțe slabe la școală, lipsă de la cursurile și, mai mult, are un efect negativ asupra interacțiunii sociale și a calității vieții. Dispozitivul se numește Nerivio.

Nerivio, dispozitivul care te scapă de migrene

E vorba de un dispozitiv de neuromodulare electrică la distanță (REN) dezvoltat de compania Theranica. Creatorii susțin că activează mecanismul de modulare a durerii pentru a trata cefaleea și alte simptome asociate migrenei prin stimularea terminațiilor nervoase din brațul superior.

Ar fi o invenție mai eficientă decât pastilele sau alte tratamente clasice.

În cadrul testelor, s-a ajuns la concluzia că, la două ore după tratament, durerea dispăruse în cazul a 37% dintre subiecții care au purtat dispozitivul. Doar 9% dintre cei care au luat tratamentele clasice au scăpat de migrene.

Tehnica de tip REN nu are efecte secundare, au arătat studiile. Doar un singur participant la studiu a raportat o reacție adversă ușoară- o senzație temporară de durere în braț, care a fost rezolvată după tratament, fără a fi necesară vreo intervenție suplimentară.

În cazul medicamentelor, susțin studiile, pacienții raportează adesea somnolență, oboseală și dificultăți de concentrare până la 24 de ore după ce au luat o pastilă.

Cum a fost realizat studiul

La acest studiu au participat 35 de adolescenți care au fost tratați în două etape. În faza preliminară, atacurile de migrenă au fost tratate cu medicamente. În faza de intervenție, au fost tratați cu REN.

E nevoie de teste suplimentare, dar studiile anterioare au demonstrat o eficacitate similară și la adulți.

Pe piața europeană, sunt aprobate patru astfel de dispozitive non-invazive pentru tratarea migrenei. E vorba de Cefaly, Nerivio, eNeura, și gammaCore. Dispozitivul Cefaly, aplică curent electric pe piele (frunte) pentru a stimula nervul trigemen și este indicat pentru profilaxia migrenei.

Dispozitivul Nerivio este purtat pe partea superioară a brațului. Acesta generează impulsuri electrice slabe pentru a oferi stimulare a nervilor transcutanati pentru tratamentul acut al migrenei.

Dispozitivul eNeura, de asemenea, utilizează stimularea magnetică transcraniană, puls pentru a induce curenți foarte ușori care pot depolariză neuronii din cortexul vizual și este indicat pentru tratamentul acut și preventiv de migrenă. Din păcate, deoarece eNeura a intrat în faliment în august 2020, dispozitivul este indisponibil.