Moment uimitor pentru Bitcoin și nu numai: valoarea record la care au ajuns monedele digitale

Moment uimitor pentru Bitcoin și nu numai: valoarea record la care au ajuns monedele digitale

Capitalizarea tuturor criptomonedelor din lume a atins un nivel record la începutul acestei săptămâni. Vorbim despre 2.000 de miliarde de dolari.

Monedele virtuale încep luna aprilie în forță și ating, la nivel de capitalziare generală, maximul istoric: 2.000 de miliarde de dolari. Ca idee, la nivel internațional, economia globală era evaluată la circa 88.000 de miliarde de dolari, conform Visual Capitalist.

În același timp, cea mai populară moneda virtuală din lume, Bitcoin, a ajuns și ea la valoarea pe unitate de 61.000 de dolari, după ce a crescut luni cu 1,4%. În total, capitalizarea globală a Bitcoin a sărit de pragul de 1.000 de miliarde de dolari. Marți, 6 aprilie, Bitcoin afișa o capitalizare de 1.099 de miliarde de dolari.

Cea mai puternică creștere a Bitcoin din ultima perioada a fost stimulată de investiția Tesla, care a cumpărat criptomonede Bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari.

Și Ethereum, a doua cea mai populară moneda virtuală are o valoare substanțială, de 2.103 dolari pe unitate. Vineri, acesta a atins un record absolut de 2.144 de dolari, înregistrând o creștere de1,3%. ​Capitalizarea totală a Ehereum era luni de 244 de miliarde de dolari.

În 2021, Bitcoin și-a dublat valoarea

Per ansamblu, în 2021, Bitcoin și-a dublat valoarea, în timp ce Ehereum a crescut cu 190%. Cifrele pe 2020 sunt chiar mai impresionante pentru Bitcoin, criptomoneda reușind să își tripleze valoarea. Deși criptomoneda a reușit să își păstreze capitalizarea globală la un nivel aparent stabil, asta nu exclude caracterul ei volatil.

Mulți dintre miliardarii lumii privesc cu scepticism moneda și se tem de posibilele ei oscilații de valoare, ținând cont de faptul că nu este reglementată și controlată de nicio instituție financiară a lumii, evoluând liber, dar totodată, extrem de imprevizibil.

Cel mai mare economist al lumii nu încurajează investițiile în Bitcoin

Nouriel Roubini, economistul recunoscut pentru prezicerea crizei financiare din 2008, nu încurajează oamenii să investească în monede virtuale, tocmai din cauza că sunt foarte volatile. „Elon Musk cu Tesla și Michael Saylor de la MicroStrategy ar putea paria masiv pe Bitcoin, dar asta nu înseamnă că trebuie să o faci și tu”, atrage atenția Roubini.

”Nu sunt un mijloc de plată scalabil: cu Bitcoin puteți face cinci tranzacții pe secundă, în timp ce rețeaua Visa face 24.000”, a mai explicat economistul, care susține că, în fapt, valoarea fundamentală a Bitcoin este zero.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: