Mașinile pe benzină și motorină nu se vor mai vinde în Europa: decizia vine de la UE

Mașinile pe benzină și motorină nu se vor mai vinde în Europa: decizia vine de la UE

Când vine vorba de protecția mediului și prevenirea încălzirii globale, promisiunile abstracte nu mai funcționează. Din acest motiv, se dorește interzicerea achiziției de mașini noi pe motorină sau benzină pe teritoriul Uniunii Europene.

Nu mai puțin de nouă țări importante din cele 27 care formează Uniunea Europeană au început să pună presiune pe autoritățile de la Bruxelles pe marginea interzicerii comercializării de autoturisme noi cu motorizare diesel sau benzină. Deși decizia nu se va lua mâine, dezbaterile inițiale pe marginea acestui subiect vizau neutralitatea emisiilor poluante până în 2050, dar nu ne permitem să mai așteptăm atât.

Comisia Europeană (CE) ar trebui să stabilească o dată pentru interzicerea vânzărilor maşinilor echipate cu motoare diesel sau pe benzină în blocul comunitar, în vederea alinierii sectorului transporturilor la obiectivele climatice, au cerut miercuri nouă state membre UE, transmite Reuters.

Efortul în acest sens este condus de Danemarca și Olanda. Țările au trimis CE o scrisoare cerând politici ambiţioase la nivelul UE pentru a limita emisiile de gaze din sectorul transporturilor. Printre aceste politici se află stabilirea unei date pentru interzicerea vânzărilor de maşini şi camionete noi echipate cu motoare diesel sau pe benzină. Obiectivul preşedintelui Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, este crearea unei Europe neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050.

„Trebuie să accelerăm tranziţia verde a transportului rutier, iar legislatorii trebui să trimită semnale clare producătorilor auto şi consumatorilor din UE”, a afirmat ministrul danez al Mediului, Dan Jorgensen. Nu a durat mult timp până s-au alăturat inițiative state precum Austria, Belgia, Grecia, Irlanda, Lituania, Luxemburg și Malta.

Nu avem încă un termen pentru materializare respectivei inițiative radicale, dar în luna iunie a acestui an, vor fi definite standard semnificativ mai dure referitoare la emisiile de dioxid de carbon al mașinilor noi vândute în Europa. Scopul este același, îndeplinirea obiectivelor climatice și reducerea emisiilor poluante în atmosferă într-un ritm cât mai alert.

Acest efort împotriva mașinilor diesel și pe benzină vine în contextul în care vânzările de automobile electrice şi hibride în Uniunea Europeană s-au triplat anul trecut. Tocmai a fost depăşit pragul de un milion de unităţi, reprezentând mai mult de 10% din numărul total de vehicule vândute, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Tot în 2020, vânzările de vehicule complet electrice s-au dublat până la 538.772 unităţi, de la 247.854 unităţi în 2019 pe teritoriul țărilor din blocul comunitar.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: