27 oct. 2021 | 08:30

Mașinile electrice vin cu o poluare redusă și concedieri masive: au început deja protestele

ACTUALITATE
Mașinile electrice vin cu o poluare redusă și concedieri masive: au început deja protestele

Aproximativ un sfert dintre locurile de muncă din industria auto vor dispărea în următorul deceniu, dacă nu mai multe, odată cu tranziția la mașini electrice de la motoare cu ardere internă. Trendul evident a dat startul unor proteste importante.

Îmbrățișarea producției de mașini electrice și renunțarea la motorizările tradiționale a ajuns să fie percepută ca ”o bombă socială” de către oficialii muncitorilor din industria auto franceză, deși trendul împotriva căruia protestează francezii este unul global.

Ca referință, în Franța există producători precum Peugeot, Citroen sau Renault, iar împreună, aceștia coordonează activitatea a peste 400.000 de locuri de muncă. Din păcate, conform estimărilor, peste 100.000 de locuri de muncă dintre ele vor dispărea pe parcursul următorului deceniu, odată cu încheierea erei motoarelor cu ardere internă. Pe marginea acestui subiect, a atras atenția Luc Chatel, președintele organismului de lobby al industrie auto din Franța, Le Plateforme Automobile.

Mașinile electrice, echivalente cu concedieri

Chatel insistă pe faptul că mașinile electrice vor veni la pachet cu costuri exorbitante pentru constructorii auto, costuri care, în opinia oficialului, se vor reflecta inevitabil și în restructurări semnificative de personal. Dincolo de asta, Guvernul de la Paris, consideră Luc Chatel, ar trebui să-și asume o parte din costurile tranziției. Dacă estimările vehiculate de La Plateforme Automobile sunt corecte, ar fi nevoie de o infuzie de capital de aproximativ 17 miliarde de euro în următorii cinci ani pe piața auto franțuzească.

„Nu ne-am rezolvat încă problema de competitivitate”, a spus marţi Luc Chatel, la o conferinţă organizată de industria auto, adăugând că asamblarea de automobile este semnificativ mai ieftină în Spania şi Europa de Est. „Stresul din bilanţurile contabile ale multor companii este foarte vizibil”, a subliniat Luc Chatel.

Dacă mai era vreun dubiu legat de probleme întâmpinate de giganți precum Renault SA și Stenllantis NV, proprietarul Peugeot și Citroen, realitatea din piață s-a văzut în vânzările de autoturisme din ultima lună din Europa, când Tesla Model 3 a obținut prima poziție.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele