Masca în România, obligatorie până în 2023: argumentele imbatabile ale lui Streinu Cercel

Masca în România, obligatorie până în 2023: argumentele imbatabile ale lui Streinu Cercel

Senator PSD și fost director al Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel continuă să fie privit ca o autoritatea importantă când vine vorba de pandemie, iar pronosticurile sale nu sunt optimiste.

Pe parcursul zilei de ieri, au început să se vaccineze cu cea de a doua doză de vaccin împotriva noului coronavirus angajații din sistemul medical. Aceștia au făcut parte din primul val de vaccinări desfășurate în România, în urmă cu aproximativ trei săptămâni.

Adrian Streinu-Cercel s-a numărat printre cei care a primit rapelul (a doua doză a vaccinului Pfizer) duminică. În același context, a profitat de ocazie pentru a oferit câteva detalii suplimentare despre modul în care funcționează vaccinul. Oficialul a spus că la șapte zile după a doua vaccinare nu mai există riscul dezvoltării unor forme grave de coronavirus. Din păcate, tot în opinia lui, masca va rămâne obligatorie până în 2023, în parte, din cauza celor care nu vor să se vaccineze.

„Teoretic, după a doua doză, la şapte zile deja putem fluiera liniştiţi că nu mai suntem la risc să dezvoltăm infecţii severe cu noul coronavirus. Dar, atenţie, masca va rămâne obligatorie în continuare (…) până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, nu ne protejează şi la nivelul mucoaselor, astfel încât, dacă dăm masca jos şi renunţăm la ea, avem toate şansele să luăm un virus pe care noi pe urmă să îl dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate şi o să generăm în continuare îmbolnăviri”, a declarat Streinu-Cercel, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, conform Agerpres.

În speranța ilustrării metaforice a situației în care ne aflăm la ora actuală, Streinu-Cercel a comparat pandemia cu o cometă. „Cometa ştim că are o coadă care este lungă, acea coadă este şi coada pandemiei şi ca atare vor fi cazuri până se vor împuţina suficient de mult astfel încât să putem considera că virusul a ieşit din circuitul biologic normal”, a precizat medicul, senator PSD.

În privința formalităților impuse după imunizare, fostul director de la Institutul Matei Balș a spus ce se întâmplă după momentul în care o persoană imunizată prin vaccinare intră în contact cu un bolnav de coronavirus. „Nu e nevoie să staţi în carantină, este nevoie să vă monitorizaţi. Măsurile de precauţie de până acum ar trebui menţinute şi chiar întărite, pentru ca aceste două elemente – imunizarea prin vaccinare, respectiv măsurile de protecţie – împreună să ducă la reducerea circulaţiei foarte rapide a acestui virus în populaţie”, a atras atenția oficialul.

Dacă exista vreun dubiu în acest sens, Streinu-Cercel a menționat și că acest vaccin te protejează împotriva tuturor tulpinilor de coronavirus aflate în circulație la această oră. „Ce va fi peste un an nu ştiu, de aceea trebuie să ne grăbim ca în cursul acestui an să vaccinăm tot ce se poate vaccina şi într-un pas alert în aşa fel încât să imunizăm cât mai multă populaţie şi încercăm să scoatem virusul din circulaţie”, a adăugat medicul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: