Lovitură pentru salariile românilor, în august: ce s-a întâmplat cu veniturile din România
Conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna august 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.688 lei, cu 92 lei (-1,6%) mai mic decât în luna iulie 2021, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.487 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 58 lei (-1,6%).
În ceea ce privește domeniile de activitate: cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (8.377 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.957 lei).
În luna august, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut
INS precizează că, în luna august 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna iulie 2021, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri.
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie, încasările mai mici, precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice. La nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu s-au înregistrat în extracţia cărbunelui superior şi inferior, unde scăderea a fost de 20,9%.
Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate în special de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna august au fost mai mari comparativ cu luna iulie, ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari, reluării activităţii anumitor agenţi economici, cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (-1,9%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare), administraţie publică, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-0,5% fiecare).