Lovitură economică dură pentru unul dintre cele mai puternice branduri din lume. Pierde bani văzând cu ochii

Lovitură economică dură pentru unul dintre cele mai puternice branduri din lume. Pierde bani văzând cu ochii

Adidas, unul dintre cele mai puternice branduri sport din lume, a decis să vândă Reebok. Din păcate pentru companie, va vinde cu bani mai puțini decât a costat achiziția.

Îți amintesc faptul că Adidas a cumpărat Reebok în anul 2006 pentru prețul de 3,8 miliarde de dolari.

Acum, Adidas a decis să vândă porestigioasa marcă pentru doar 2,5 miliarde de dolari.

Reebok va fi cumpărată de Authentic Brands Group

Adidas a declarat joi că a ajuns la un acord cu Authentic Brands Group pentru a vinde marca.

Acordul se va încheia în primul trimestru al anului 2022, iar Adidas va primi majoritatea sumei în numerar la acea dată.

Adidas plănuiește să devină mai puternic după această vânzare. Potrivit reprezentanților companiei, Reebok va fi vândută pentru ca Adidas să își consolideze poziția de brand pe piața fashion de sport a lumii.

Adidas a spus că vrea să vândă Reebok pentru a-și concentra eforturile pe consolidarea propriului brand pe piața globală a îmbrăcămintei sportive.

Surse din apropierea companiei susțin că Adidas e dezamăgită de performanțele financiare înregistrate de marca Reebok în ultimii ani. Deși, în urmă cu câțiva ani, Reebok era un brand de sine stătător, puternic pe piață la nivel individual, compania a început să piardă din clienți și cota de piață s-a diminuat semnificativ.

Reebok a reprezentat aproximativ 7% din vânzările Adidas la sfârșitul anului 2020, când compania a analizat ultima dată performanțele financiare ale mărcii sportive achiziționate în 2006.

Potrivit analizelor financiare extinse, s-a înregistrat astfel o scădere de 18% față de performanțele înregistrate în anul 2010.

Experții în domeniu susțin că vina pentru situația în care a ajuns Reebok ar aparține exclusiv marii companii Adidas, deoarece, după achiziție, compania nu a fost clară în strategia cu privire la intențiile sale referitoare la Reebok.

Dacă ar beneficia de o noua strategie de marketing, spun experții în domeniu, Reebok are potențialul de a crește din nou vânzările și de a-și consolida poziția pe piața îmbrăcămintei sportive.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: