Lansarea iPhone 13, ”scăpată” pe internet: vei pune mâna pe el mai repede decât ai crede
Apple și-a creat un model destul de previzibil când vine vorba de lansarea noilor smartphone-uri din portofoliul său. În 2021, însă, va face o excepție de la regulă, în cel mai bun mod posibil. iPhone 13 are mari șanse să ajungă mai repede în magazine.
Dacă am învățat ceva în ultimul deceniu despre Apple, este că gigantul din Cupertino a devenit din ce în ce mai ineficient în a ține un secret. Fiecare lansare a fost detaliată pe net cu câteva săptămâni înainte, dacă nu câteva luni. Cu cât ne apropiem mai tare de lansarea iPhone 13, asta se întâmplă și 2021.
iPhone 13, mai aproape decât crezi
iPhone 12 și iPhone 12 Pro s-au lansat anul trecut sub forma unor precomenzi la mijlocul lunii octombrie. iPhone 12 mini și iPhone 12 Pro Max au ajuns pe rafturile magazinelor un pic mai târziu, la începutul lunii noiembrie.
În acest an, Apple se pare că și-a pus un pic mai bine la punct aparatul de distribuție și producție. În consecință, toate cele patru modele de iPhone 13 vor ajunge la utilizatori în același timp, fără decalaj și mult mai repede decât în 2020.
O confirmare în acest sens a venit de pe o platformă de comerț online din China. Captura de ecran de mai jos a fost postată de utilizatorul @PandaIsBald pe Weibo, Twitter-ul chinezesc. Ne arată toate cele patru modele de iPhone 13 și atrage atenția asupra faptului că vor fi disponibile pentru vânzare începând cu 17 septembrie.
Dacă nu era evident din captura de ecran, aceste informați sunt specifice Chinei, dar având în vedere că țara cu pricina a făcut parte din primul val de disponibilitate și în trecut, putem percepe data cu pricina ca fiind de referință pentru lansare globală. Apple AirPods 3 TWS vor fi și ele lansate luna viitoare, dar un pic mai târziu, pe 30 septembrie.
În privința vânzărilor, Apple se așteaptă că cererea pentru iPhone 13 să fie semnificativ mai mare decât cea pentru iPhone 12. Din acest motiv, compania va avea cu 20% mai multe unități disponibile la lansare, comparativ cu anul trecut.