La Casa de Papel Partea 5: Volumul 2 se lansează foarte curând: ce spun actorii, chiar înainte de finalul epic
Pe 3 decembrie urmează să se lanseze pe Netflix ultima parte din sezonul final al celebrului serial La Casa de Papel. În acest context, actorii, împreună cu regizorul au ținut o conferință de presă globală online, la care am participat și eu, din partea Playtech.
Așadar, distribuția serialului care a făcut senzație în toată lumea, adică actorii cei mai importanți, dar și Alex Pina, creatorul seriei, au vorbit despre finalul epic al seriei Casa de Papel.
Așadar, Ursula Corberó, Álvaro Morte, Pedro Alonso, Miguel Herrán, Jaime Lorente, Esther Acebo, Enrique Arce, Darko Peric, Hovik Keuchkerian, Luka Peros, Belen Cuesta, Najwa Nimri, Alex Pina și Jesus Colmenar și-au împărtășit emoțiile cu fanii din toată lumea care i-au urmărit live.
Casa de Papel, finalul: 3 decembrie, Netflix
Din spusele lor, ultima parte a seriei va fi una emoțională. Dacă până acum scenariul a fost bazat mai mult pe acțiune, emoția va fi predominantă. Va fi „o călătorie pe harta lor sentimentală, care ne va conecta direct cu despărţirea de ele, a explicat creatorul serialului, Alex Pina. În final, au spus îndrăgiții actori, vom afla răspunsurile la toate întrebările.
Creierul din spatele Casa de Papel, Alex Pina, regizorul si scenaristul serialului de succes, a spus, în cadrul conferinței, că finalul seriei a fost cel mai greu de scris. De asemenea, el a menționat că finalul este un omagiu adus personajelor. Pina a recunoscut că a fost epuizat la sfârșitul filmărilor.
Așadar, conform regizorului și actorilor, trebuie să ne așteptăm la multe răsturnări de situație în ultima parte a Casa de Papel, dar și multă adrenalină.
Echipa recunoaște, în finalul discuției, că au fost și vor fi foarte uniți și că acesta este unul dintre principalele motive pentru care La Casa de Papel a avut un succes extraordinar la nivel global. Ultima zi de filmare a fost una dificilă, emoționantă, dar pe care și-o vor aduce aminte cu drag toți dintre ei.
Au mai rămas doar trei zile până când lumea va descoperi soarta Profesorului (Álvaro Morte) și a găștii lui. Cele cinci episoade care vor fi difuzate pe Netflix, pe 3 decembrie, vor încheia cel mai renumit jaf din întreaga lume.