Instagram pentru copii, ideea Facebook care ar putea să nu apară niciodată. Cine îi pune bețe-n roate lui Zuckerberg

Instagram pentru copii, ideea Facebook care ar putea să nu apară niciodată. Cine îi pune bețe-n roate lui Zuckerberg

Facebook cochetează cu ideea de a lansa o versiune Instagram pentru copiii sub 13 ani, în încercarea de a rivaliza cu TikTok. Dar planurile nu-s atât de ușor de pus în practică.

Ideea Facebook de a lansa o versiune Instagram pentru copii e criticată dur din toate părțile. 40 de procurori generali din Statele Unite i-au cerut lui Mark Zuckerberg să renunțe la planuri. Aceștia invocă faptul că cei mici sunt supuși oricum presiunii de a sta pe social media de la vârste fragede.

Ceea ce ar putea fi extrem de dăunător.

Instagram pentru copii, idee criticată din toate părțile

Procurorii generali își fac griji și pentru modul în care Facebook va gestiona datele copiilor. Trecutul a demonstrat că rețeaua lui Zuckerberg e cam deficitară la acest capitol.

„Utilizarea social media poate fi dăunătoare sănătății și stării de bine a copiilor, aceștia nefiind echipați să navigheze prin provocările unui cont social media. Mai mult, Facebook are o istorie de a eșua în protejarea copiilor pe platformele sale”, au spus procurorii.

Scrisoarea a fost semnată de procurorii generali ai statelor Texas, New York, California, Ohio, Kentucky, Michigan, printre alții. În document se menționează că„se pare că Facebook nu răspunde unei nevoi ci în schimb crează una întrucât această platformă se adresează în principal copiilor care altfel nu au sau nu ar avea un cont de Instagram”.

Scrisoarea mai arată că știri apărute din 2019 arată că aplicația Messenger Kids a Facebook, destinată copiilor cu vârsta între 6 și 12 ani, „conține un defect de proiectare semnificativ care a permis copiilor să eludeze restricțiile legate de interacțiunile online și să intre pe grupuri de chat cu străini care nu au fost aprobați anterior de părinții copiilor”.

Facebook vrea să fure din publicul TikTok

Cel mai probabil, Facebook caută să adune și din publicul TikTok. Cei mici se duc spre aplicația chinezilor de la vârste mici, iar Zuckerberg ar vrea să-i atragă și spre serviciilor companiei sale.

Și un grup de avocați specializați pe sănătate publică din Marea Britanie au cerut Facebook să abandoneze planurile. Mai bine de 99 de organizații au semnat o scrisoare în care cer Facebook să renunțe la aceste planuri, pe motiv că o astfel de platformă, care are ca punct central imaginea și stima de sine, ar afecta dezvoltarea copiilor.

Și aceștia au ridicat probleme legate de confidențialitatea datelor. Facebook, la rându-i, insistă că această aplicație ar fi gestionată de părinți, dar argumentele nu par convingătoare.

”Copiii sunt deja online și vor să se conecteze cu familia și prietenii, vor să se distreze și să învețe. Vrem să-i ajutăm să facă asta într-un mediu protejat și potrivit vârstei lor și să venim cu soluții practice pentru a rezolva problema cu minciunile legate de vârstă, atunci când accesezi o aplicație”, spune compania lui Zuckerberg.

Citește și: