12 oct. 2021 | 12:54

Încă o lovitură pentru consumatorii de energie: prețurile ating noi recorduri

ACTUALITATE
Încă o lovitură pentru consumatorii de energie: prețurile ating noi recorduri

Piața de energie electrică internațională pare să fi scăpat de sub orice fel de control. Aproape zilnic asistăm la atingerea de noi recorduri de preț, în detrimentul consumatorilor finali, care ajung să plătească facturi din ce în ce mai piperate.

Prețul mediu zilnic al pieței spot a atins nivelul de 1.155 lei/MWh. Este cel mai mare nivel din istorie, atrag atenția analiștii de pe piețele de energie, îngrijorați de evoluția fulminantă a costurilor.

Lucrurile sunt cu atât mai îngrijorătoare, dacă ținem cont de faptul că, de la o ședință de tranzacționare la alta, prețurile ating noi recorduri, deci vorbim despre un timp foarte scurt în care au loc aceste creșteri semnificative.

Îți amintesc faptul că precedentul maxim istoric a fost atins chiar în ședința de tranzacționare din ziua precedentă: 1.008 lei/MWh.

Prețuri record astăzi

La toate orele din zi, prețul spot al orei este, astăzi, de peste 1.000 de lei/MWh, cu un vârf de 1.577 de lei/MWh, la ora 19.00.

Practic, este vorba despre un nou maxim istoric orar al pieței de la București, peste nivelul înregistrat cu doar o zi în urmă: 1.535 lei/MWh.

Experții în energie atrag atenția asupra faptului că, odată cu venirea iernii, în acest ritm, vom ajunge să plătim facturi amețitor de mari, dacă autoritățile nu vor lua măsuri și nu vor plafona prețurile.

Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu, susține că plafonarea prețurilor e singura soluție care ne poate salva, altfel, riscăm să băgăm adânc mâna în portfofele, în sezonul rece care e la doar un pas distanță de noi.

„Preţurile la energie trebuie plafonate, cel puţin pentru o perioadă de timp, până trece iarna, cel puţin 6 luni de zile, e una din soluţii. Plafonarea preţurilor, şi pentru clienţii casnici şi pentru industriali.

Sau Guvernul să ia alte măsuri care să nu ducă la aceste scumpiri: scăderea TVA, supra-impozitarea profiturilor companiilor din energie, deşi acestea nu vor avea impact, preţurile tot vor creşte pentru populaţie.

Plafonezi preţurile, asta e singura soluţie să trecem (iarna, n.r.) şi din primăvară (Guvernul, n.r.) să reuşească să regândească lucrurile”, a afirmat Florin Jianu, la finalul unei conferinţe de presă.