16 iun. 2021 | 12:35

IKEA, vinovată de spionaj: amenda fabuloasă după ce și-a urmărit clienții și angajații

ACTUALITATE
IKEA, vinovată de spionaj: amenda fabuloasă după ce și-a urmărit clienții și angajații

IKEA a fost găsită vinovată într-un proces de spionaj. Iată ce amendă de proporții trebuie să plătească acum cel mai mare comerciant de mobilă.

Astfel, după ce a fost găsită vinovată pentru stocarea datelor personale cu privire la angajaţi, filiala din Franţa a grupului Ikea a fost condamnată. Amenda constă într-un milion de euro, transmite Reuters, citat de Adevărul.

Subsidiara grupului suedez a fost acuzată că şi-a spionat angajaţii timp de mai mulţi ani, de violarea vieţii private, prin colectarea de informaţii legate de conturile lor bancare, potrivit sursei citate. Acuzaţiile s-au concentrat pe perioada 2009-2012, deşi procurorii susţin că spionarea angajaţilor a început în anii 2000.

Procurorii francezi au cerut o amendă de două milioane de euro pentru Ikea France, care este deţinută de grupul suedez Ingka Group, proprietarul magazinelor de mobilă Ikea. De asemenea, fostul director general al Ikea France, Jean-Louis Baillot, a fost găsit şi el vinovat în acest dosar şi a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, cu suspendare. Mai mult, judecătorii l-au amendat pe Jean-Louis Baillot cu 50.000 de euro pentru stocarea datelor personale.

Comerciantul de mobilă a fost, de asemenea, acuzat că a spionat unii clienţi în acest caz. Magazinul Ikea din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. În luna iunie 2019, Ikea a inaugurat noul magazin de pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală, o investiţie de 90 de milioane de euro, care a creat șase sute de noi locuri de muncă.

IKEA face legea în comerțul online din România

Comerțul electronic cu mobilier și decorațiuni interioare pentru casă este o categorie de comerț digital la care oamenii încă apelează. Magazinele de e-commerce cu cea mai activă și matură prezență digitală din Romania sunt Ikea și Vivre.

Potrivit studiului InsightOut 2021 care analizează prezență digitală a peste o sută de magazine online, din cinci categorii mari de comerț electronic, cumpărătorii români vizitează mai rar magazinele online de mobilă decât magazinele online de electronice, fashion, cărți și cosmetice.