Ia-ți ‘adio’ de la cardurile din portofel: cum vom face plăți, de acum încolo

Ia-ți 'adio' de la cardurile din portofel: cum vom face plăți, de acum încolo

ING Bank, una dintre cele mai mari bănci de pe piața autohtonă, a lansat în urmă cu aproximativ o lună și jumătate noile sale carduri digitale pentru clienți, revoluționând viitorul plăților digitale. Acum, banca vine informații utile, astfel încât utilizatorii să poată profita la maximum de utilitatea cardurilor lor virtuale.

Potrivit băncii, românii sunt foarte interesați de cardurile virtuale emise de bancă.

„La o lună și jumătate de la lansarea cardurilor virtuale în portofoliul ING Bank România, peste 16.000 de persoane le-au emis în Home’Bank și au început să le utilizeze, un sfert chiar înainte ca acestea să fie anunțate în mod oficial.

Având în vedere creșterea constantă de la zi la zi a persoanelor care adoptă acest tip de plată, ING Bank România vine cu cinci sfaturi pentru cum poți profita cel bine de cardurile virtuale”, a transmis instituția.

Viitorul aparține digitalizării 

În primul rând, pentru persoanele care nu cunosc multe detalii despre aceste carduri, trebuie reținute următoarele date:

-Cardurile virtuale sunt pur și simplu o variantă virtuală a cardurilor fizice și pot fi emise chiar dacă un card fizic nu a fost emis în prealabil.

-Clienții ING au opțiunea virtuală pentru absolut toate tipurile de card pe care le emite banca (debit, credit, lei sau euro). Acestea aduc o modalitate foarte comodă de a face plăți la POS și online deopotrivă.

-Ele sunt un instrument de plată digital, care poate fi emis instant în ING Home’Bank și folosit imediat. Este o variantă inclusiv pentru clienții noi care au opțiunea unui card virtual pana la livrarea celui fizic, sau pentru clienții care au nevoie urgent de un nou tip de card.

Trecând mai departe, persoanele care dețin un astfel de card trebuie să știe că un mod util în care cardurile virtuale pot fi folosite este pentru anumite tranzacții online cu recurență sau cele care țin de o vacanță de exemplu, pentru un mai bun control asupra bugetului.

Pasionații de platforme de streaming își pot crea un ”buzunar” separat, din care plățile să se facă automat, în limita bugetului disponibil. Acest lucru presupune deschiderea unui cont curent separat, tot online, în care transferi o sumă dedicată. Emiți un card virtual pentru acel cont și folosești datele acelui card virtual pentru toate site-urile dedicate care vor retrage, automat, abonamentul lunar de acolo.

„Faptul că nu există fizic un card deja aduce beneficii în cyber-security. pentru că nu poate fi pierdut sau furat. În ceea ce privește prevenirea fraudelor online, ele pot fi utile în special dacă dorești să faci cumpărături de pe website-uri pentru prima oară și oferă un strat de protecție în plus.

Sau pot fi folosite pentru website-urile din afara Uniunii Europene unde nu se aplică autentificarea în doi pași prin 3DSecure, adică autorizarea plăților prin aplicația de mobile banking. Pe același principiu ca mai devreme, poți crea un ”buzunar” separat căruia să îi atașezi acest card virtual, pe care să îl folosești pentru genul acesta de cumpărături atunci când ai nevoie”, transmite ING Bank.

Citește și: