13 sept. 2021 | 14:25

Huawei propune o tehnologie scoasă direct din viitor: va schimba modul în care îți conduci mașina

ACTUALITATE
Huawei propune o tehnologie scoasă direct din viitor: va schimba modul în care îți conduci mașina

În cadrul Salonului Internațional Auto din Germania, Huawei a dezvăluit o tehnologie bazată pe realitate augmentată. Aceasta are posibilitatea de a revoluționa modul în care o să conducem.

Soluția propusă de chinezi îți va transforma parbrizul într-un afișaj inteligent, care integrează tehnologii avansate și care îți vor face plimbarea mai comodă și sigură.

Cu o experiență de peste două decenii în domeniul opticii, Huawei vrea să transforme mașinile în adevărați asistenți. Astfel, Huawei AR-HUD este un dispozitiv cu afișaj Ultra-HD, cu un cadru mare, care se adaptează cu ușurință la o varietate de contexte. Tehnologia afișează informații despre panoul de bord, oferă navigare prin realitate augmentată, acceptă condusul asistat în condiții de siguranță și livrează conținut de divertisment.

Ce este Ar-HUD

„Huawei AR-HUD folosește un motor optic pentru afișaj și tehnologii de optică spațială pentru a depăși limitele tradiționale ale infotainmentului, pentru o experiență a șofatului mult mai sigură. În viitor, aceasta va avea evolua pentru a include o suprafață mai mare, va beneficia de o calitate video mult îmbunătățită și va include și efecte 3D  pentru a construi ceva care nu a fost realizată până acum. Huawei va continua să investească în cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor optice pentru a oferi o gamă largă de produse și de aplicații optice pentru vehicule ”, a declarat Kevin Huang, președintele Aplicații Optice Generale al Huawei.

AR-HUD afișează informații despre panoul de bord în partea de jos, fără a bloca vederea șoferului și permite condusul asistat în condiții de siguranță. De asemenea, oferă informații de navigație prin realitate augmentată specifice nevoilor șoferului. Tehnologia permite afișarea a peste 100 pixeli full-HD și oferă o imagine luminoasă, cu contrast ridicat și nedistorsionată. O să te poți bucura de o experiență video și audio excelentă. Pasagerul din față poate avea o experiență captivantă cu videoclipuri HD, apeluri video și jocuri. Mai mult, prin suprapunerea punctelor de interes pe o hartă reală, AR-HUD afișează informații în timp real despre parcări, restaurante, centre comerciale, cinematografe și benzinării.

Cu toate acestea, nu s-a specificat o dată de lansare clară sau pe ce modele de mașini vom putea vedea noua tehnologie. Sunt un pic sceptic ca Huawei va reuși să aducă tehnologia pe foarte multe mărci, în principal, din cauza sancțiunilor și controverselor care planează deasupra sa. În același timp, îmi doresc să văd cât mai repede și pe cât mai multe mașini o astfel de tehnologie.