Guvernul vorbește despre renunțarea la masca de protecție: când se va întâmpla
Guvernul continuă să vină cu previziuni optimiste legate de pandemia de coronavirus. Cel mai recent anunț al premierului Cîțu se referă la renunțarea la masca de protecție.
Guvernul insistă că lucrurile vor reveni oarecum la normal în următoarele luni. Premierul Florin Cîțu a venit pe Facebook și cu detalii legate de momentul în care s-ar putea renunța la masca de protecție. Totul depinde de campania de vaccinare, spune șeful Guvernului.
Atunci când va fi atins pragul de 10 de milioane de persoane vaccinate se poate vorbi și de așa ceva, a scris premierul.
Renunțarea la masca de protecție: premierul vorbește pentru prima dată despre acest lucru
„Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români. Pentru asta avem două ţine:- până la 1 iunie imunizarea a 5 milioane de persoane; până la 1 august imunizarea a 10 milioane de persoane.Când vom atinge pragul de 10 milioane de români vaccinaţi, putem lua în considerare renunţarea la masca de protecţie. Până atunci, fac apel la fiecare dintre voi să respectaţi măsurile de protecţie şi să mergeţi la vaccinare”, a scris Florin Cîţu, vineri pe Facebook.
Postarea premierului vine după ce, zilele trecute, premierul a avansat data de 1 iunie ca dată de la care se pot ridica multe dintre restricțiile aflate în vigoare. Florin Cîțu vorbea despre o revenire la normalitate de la acea dată, dar insista tot pe campania de vaccinare. Ar fi vrut ca, până atunci, să se imunizeze cel puțin 5 milioane de persoane.
Campania de vaccinare din prezent e însă pusă sub semnul întrebării din cauza anunțului legat de Astra Zeneca. Oricine încearcă să se programeze pe platforma de vaccinare poate observa că locuri libere există numai în centrele în care se administrează acest vaccin.
Pentru dozele de la Moderna și Pfizer, oamenii trebuie să se înscrie pe o listă de așteptare. Despre șansele de a reveni la normalitate și previziunile optimiste ale premierului legate de campania de imunizarea, am scris mai multe AICI.