21 mai 2021 | 07:30

Google intră în rând cu Apple și îți pune telecomanda la Android TV pe telefon

ACTUALITATE
Google intră în rând cu Apple și îți pune telecomanda la Android TV pe telefon

Dacă ești utilizator de Apple TV, ca mine, ajungi imediat la telecomandă de pe ecranul unui iPhone. Google și-a propus să facă ceva similar și pe Android TV. Până și cromatică este la fel ca cea folosită de Apple.

În urmă cu aproximativ un an, cei de la Google și-au reinventat interfața sistemului de operare pentru televizoare. Android TV sau Google TV, după cum îi spun apropiații, a început să pună accent pe accesarea rapidă a conținutului video de interes, mai mult decât pe aplicațiile care facilitează redarea clipurilor cu pricina.

După ce a eficientizat accesarea conținutului cu un update la Android TV, acum facilitează interacțiunea cu acel conținut printr-o actualizare de Android. Este vorba de o telecomandă software pe care o vei găsi ușor pe ecranul smartphone-ului tău cu sistemul de operare creat de Google. Dintr-un punct de vedere, gestul gigantului din Mountain View este o aliniere la funcționalitatea pe care ți-a pus-o la dispoziție Apple deja de câțiva ani.

Pornind de la randările făcute publice de Google, precum cea de mai sus, până și butoanele de pe telecomandă și aranjamentul lor se apropie de ceea ce oferă Apple pe iPhone sau iPad. Cea mai mare suprafață din telecomanda software este ocupată de un touchpad generos pentru a naviga rapid prin conținutul de pe ecranul TV-ului. Dedesubt ai o tastă pentru a te întoarce înapoi, pentru a reveni la ecranul principal al TV-ului sau pentru a apela Google Assistant. Când ai de introdus un text pe TV, pe telefon îți va apărea o tastatură ca să fii cât se poate de eficient.

Pe ultimul rând sunt butoanele pentru ajustarea volumului și activarea modului silențios. Ca referință, acestea din urmă nu există pe iPhone, pentru interacțiunea cu un Apple TV. În schimb, dacă ai un iDevice cu telecomanda afișată pe ecran, butoanele tradiționale de volum de pe laterala telefonului ajustează volumul televizorului. Mi se pare mai bună acea implementare.

Nu avem încă o dată precisă de lansare pentru noua telecomandă, dar nu ar trebui să dureze mai mult de câteva luni.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele