Vești bune pentru Ford, îngrijorare la Dacia: ce s-a întâmplat cu piața auto din România în 2021

Vești bune pentru Ford, îngrijorare la Dacia: ce s-a întâmplat cu piața auto din România în 2021

Ford și Dacia sunt singurii producători auto care fabrică mașini la noi în țară. Din acest punct de vedere, ai crede că merg, cumva, umăr la umăr. Dar nu prea e așa.

2021 se anunță un an plin de provocări pentru industria auto. Criza semiconductorilor i-a afectat și pe singurii producători care fac mașini la noi în țară – Ford și Dacia. Ambii constructori s-au văzut nevoiți să oprească temporar producția la cele două uzine pe care le dețin aici, la Mioveni și Craiova.

Dar începutul de an arată clar un interes crescut către electrice și hibride. Dacă Ford pare că a dat lovitura cu SUV-ul Puma, Dacia nu are încă nimic pe această zonă. Și asta se vede.

Cum stau Ford și Dacia la început de an

La început de an s-a remarcat o tendință clară – românii caută modele mai prietenoase cu mediul, iar SUV-urile au câștigat din nou teren. Nu-i de mirare, așadar, că Ford Puma s-a vândut extrem de bine, fiind pe primul loc în segmentul său, după primele două luni ale anului, arată profit.ro.

Cota de piață a hibridelor și electricelor a urcat la 13.1% din totalul pieței, mai mult decât dublu față de luna decembrie. Ritmul de creștere, așadar, e accelerat, semn că există interes din partea șoferilor români, potrivit analizei APIA făcute pe baza înmatriculărilor de autoturisme.

Mai puțin interes, însă, pentru motoarele clasice, pe benzină și motorină. Segmentele cu combustie au scăzut de la 28 la 26% dieselul și de la 66,3 la 60,8% benzina, în cele două luni din 2021. Mărcile cu cele mai mari vânzări de vehicule electrice sunt VW, Peugeot, BMW, Hyundai și Renault, în timp ce pe segmentul PHEV cele mai mari vânzări au fost de la Volvo, BMW, Mercedes, Renault și Mitsubishi.

În segmentul full-hibrid lider este Toyota, urmat de Hyundai și Ford.

Cum spuneam, Ford a reușit să dea lovitura cu modelul Puma, primul hibrid fabricat în România, produs la Craiova. Americanii au înmatriculat în cele două luni din acest an 1.323 de autoturisme și au înregistrat o creștere de aproape 28%, în condițiile în care piața a scăzut cu aproape 40%, iar mărcile de volum au scăderi mult mai mari decât media.

Dacia, de exemplu, are -64,6% după cele două luni declin local, cu 2034 de unități, iar mărcile de import care anul trecut se aflau pe locuri 2 – 4, respectiv VW, Renault și Skoda, acu avut scăderi de 53,7%, 65,1% și, respectiv, 40%.

Pentru Dacia, însă, există motive de îngrijorare legate de modelul Duster.  A scăzut și a ajuns pe locul 8 în preferințele românilor la început de an, în timp ce Ford Puma a devenit al treilea cel mai vândut model românesc și cel mai vândut SUV din piață. Modelul e deja învechit ca generație și, cel mai probabil, românii sunt în expectativă cu modelul Spring, prima electrică din portofoliul mărcii autohtone.

După două luni, Puma are 465 unități înmatriculate, fiind depășit doar de Sandero, cu 530 de unități, și Logan, cu 776 de unități.

Citește și: