Filmul Netflix care îți distruge speranțele pentru viitor: cum a ajuns Awake să-i sperie deja pe oameni

O nouă producție Netflix dă fiori reci cinefililor. Este, probabil, un scenariu la care puțini dintre noi ne-am fi gândit că ar putea fi posibil și, totuși, firul evenimentelor pune pe gânduri milioane de oameni din întreaga lume.

Filmul Awake, deocamdată prezentat într-un trailer, ilustrează o societate normală, în care brusc apare ceva ce schimbă radical lucrurile, în rău. Genul acela de film „apocaliptic”, în careritmul cotidian e întrerupt subit de ceva neprevăzut și care stârnește haos și isterie.

Interesant este că filmul proiectează un scenariu ipotetic într-o manieră foarte realistă, deci ceea ce ne face să ne gândim că s-ar putea întâmpla și în realitatea noastră de zi cu zi.

Este vorba despre un fenomen misterios, inexplicabil, care perturbă toate aparatele electronice pe care oamenii le folosesc pe tot Globul. Din moment ce aceste aparate devin nefuncționale, se instalează haosul într-o lume dependentă de tehnologie. Însă asta nu e tot.

Fenomenul misterios prin care trec personajele din noul film Netflix

Ceea ce afectează aparatele electronice la nivel global influențează și ritmul de viață al oamenilor. Mai exact, aceștia se confruntă cu tulburări grave de somn. Practic, nu pot dormi și, dacă nu pun capăt acestui fenomen despre care nu știu nimic, se vor epuiza și, în cele din urmă, vor muri.

Un singur om din lume, o fetiță, nu a fost afectată de acest fenomen straniu. Ea este singurul om de pe Planetăcare poate încă să adoarmă. Este vorba despre Mathilda (interpretată de Ariana Greenblatt). Se pare că oamenii de știință ar fi dispuși să sacrifice fetița pentru a dezlega misterul. Însă ea e protejata de mama sa, fost soldat profesionist. Rămâne de văzut dacă va reuși …

Suspansul, intriga, dar și maniera emoțională și realistă în jurul cărora e construită acțiunea te vor captiva, fără îndoială! Awake debutează pe Netflix pe 9 iunie. Poate că, atunci, regizorul Mark Raso ne va oferi răspunsurile pe care le așteptăm cu toții.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: