Filmările din trafic, subiect de contravenție pentru șoferii români: proiectul de lege care se reflectă în amenzi usturătoare
Pentru că se dădeau prea puține amenzi de circulație în România, autoritățile s-au gândit să apeleze la ajutorul cetățenilor pentru a înmâna și mai multe contravenții șoferilor români. În contextul în care oamenii conduc mult mai ”relaxat” fără o mașină de poliție în preajmă, consecințele ar putea fi foarte costisitoare.
Dacă va trece de Parlament, un nou proiect de lege se va reflecta într-un număr mult mai stufos de amenzi acordate șoferilor români. Este vorba de o inițiativă menită să permită poliției să constate contravențiile din trafic nu doar la prima mână, prin ochii agenților de circulație, dar și prin intermediul filmărilor realizate de către alți participanți la trafic. Filmările autorităților administrației publice locale sunt de asemenea valid în atingerea scopului.
Filmările din trafic, pretext de amendă, în România
Această inițiativă descrisă mai sus vine din partea deputatului USR Mihai Botez și tocmai a fost depusă în Parlament. Tot el a oferit și câteva explicații legate de motivația din spate.
„Propunerea legislativă presupune a da posibilitatea poliţiştilor să emită procese-verbale de contravenţie pe baza înregistrărilor video care să provină de la camerele de bord. Ştim că în ultima perioadă foarte mulţi conducători auto îşi montează camere de bord şi înregistrează foarte multe abateri. (…) Faptul că ele nu sunt sancţionate decât foarte rar duce la acest număr foarte mare de accidente.
Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate pe străzi. Până pe 20 septembrie eram în top cu 1.202 români care şi-au pierdut viaţa pe străzile din România în peste 3.500 de accidente. Iar eu sper cu acest proiect că vom putea cu toţii să participăm la o mai mare siguranţă în trafic. Acest proiect nu înseamnă delaţiune, nu înseamnă să ne pârâm unii pe alţii, dar înseamnă să sancţionăm atunci când participanţii la trafic încalcă regulile de circulaţie”, afirmat Mihai Botez.
Cu această ocazie, deputatul USR speră să încurajeze populația să facă sesizări la poliție în momentul în care sunt constatate încălcări ale regulilor de circulație. ”Vreau să fac din acest proiect un manifest şi vreau să-i chem pe toţi participanţii la trafic, pe toţi care au sau vor să-şi monteze camere de bord să ajute la o mai mare disciplină în trafic şi să nu aştepte cadrul legislativ, ci să facă ei sesizări şi să adauge înregistrările şi să le trimită la Poliţia Română atunci când constată încălcări ale regulilor de circulaţie”, a concluzionat deputatul.
În mod previzibil, nu este acceptată în scop probatoriu orice filmare de proastă calitate, dintr-un unghi ciudat sau din care nu pot fi desprinse cu precizie particularitățile autovehiculului problematic. ”Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace video folosite de participanţii la trafic ori de autorităţile administraţiei publice locale, dacă acestea permit stabilirea certă a numărului de înmatriculare, culorii, mărcii şi modelului vehiculului implicat în săvârşirea contravenţiei, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Pentru constatarea contravenţiei este necesară şi declaraţia pe propria răspundere a participantului la trafic asupra faptelor ce constituie contravenţii şi asupra autenticităţii şi veridicităţii înregistrării video furnizate de către acesta.”, se arată în proiectul legislativ.
Același document prevede că procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori. În cazul în care cineva falsifică o înregistrare și este prins, gestul se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.