Felul mai puțin știut despre cum Facebook îți folosește pozele: peste 1 miliard, utilizate în antrenarea „roboților”

Felul mai puțin știut despre cum Facebook îți folosește pozele: peste 1 miliard, utilizate în antrenarea „roboților”

Instagram este, fără îndoială, cea mai mare bază de date de fotografii din lume. Imagini cu noi, cu obiectele noastre, cu natura, cu mâncarea, absolut orice putem găsi pe rețeaua de socializare, iar Facebook, care patronează aplicația, s-a gândit că poate folosi această „mină de aur”. Aceste fotografii sunt folosite de un sistem bazat pe inteligență artificială, care ar putea ajunge în viitor să fie capabil să recunoască singur ceea ce se află într-o fotografie și să transmită mai departe această informație.

Facebook a anunțat că a construit un program de inteligență artificială care poate „vedea” la ce se uită

Concret, e vorba despre un program de inteligență artificială care, folosind un miliard de fotografii pe care utilizatorii le-au încărcat pe WhatsApp, a învățat să recunoască ceea ce este într-o fotografie. De exemplu, să facă diferența dacă fotografia analizată ilustrează un animal sau o plantă.

Programul „computer vision”, supranumit SEER, a depășit performanțele modelelor AI existente, într-un test de recunoaștere a obiectelor, a spus Facebook.

Programul a obținut un „scor de precizie a clasificării” de 84,2% atunci când a fost supus unui test furnizat de ImageNet, care este o bază de date vizuală mare concepută pentru a fi utilizată în cercetarea software-ului de recunoaștere a obiectelor vizuale.

La ce va folosi programul în viața de zi cu zi

Deși acesta este doar un proiect de cercetare, un purtător de cuvânt al Facebook a spus că sistemul poate avea utilizări foarte numeroase.

Acestea includ text îmbunătățit generat automat pentru descrierea imaginilor către persoanele cu deficiențe de vedere, o clasificare automată mai bună a articolelor vândute pe Facebook Marketplace și sisteme mai bune pentru a păstra imaginile dăunătoare departe de platforma Facebook, a spus compania.

Încalcă Facebook normele de confidențialitate?

Ei bine, nu. Compania a anunțat că programul nu încalcă confidențialitatea utilizatorilor cărora li se analizează fotografiile.

Compania susține că utilizatorii sunt informați cu privire la politica de date și că folosește informațiile obținute în sprijinirea cercetării și inovării.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: