11 apr. 2021 | 11:53

Facturi chiar și de trei ori mai mari: de ce românii riscă să plătească enorm pentru curentul electric

ACTUALITATE
Facturi chiar și de trei ori mai mari: de ce românii riscă să plătească enorm pentru curentul electric

O problemă imensă pe care ar putea-o avea România în următorii ani e că prețul energiei electrice s-ar putea tripla. Există și o soluție, chiar dacă nu este la îndemână și rapidă.

Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro, avertizează că triplarea prețului la energie electrică ar afecta atât consumatorii casnici, cât și pe cei industriali. Problema pe care o identifică acesta e că nu există o capacitate de producție suficient de mare.

„Centralele de azi vor deveni din ce în ce mai vechi şi vor fi închise. Spre exemplu, din vreo 3.700 de MW pe cărbune, 2.500 de MW s-a luat deja decizia să fie închişi. Mi se pare corect planul Guvernului de a pune în loc centrale pe gaz. Pentru că, dacă nu le punem repede în loc, vom avea un dezechilibru atât de mare în sectorul energetic naţional, încât o să vedem preţuri de trei ori mai mari decât sunt astăzi.”
Marian Năstase

Acesta susținem că o astfel de creștere a prețului nu-i sustenabilă de către coonsumatorii casnici, iar problema ar fi și mai mare în industrie. „Pentru că nu avem suficiente interconectări să ne echilibrăm din import, importurile sunt limitate. Situaţia este destul de dramatică”, a adăugat acesta.

În cât timp ar putea crea România centre noi de producție

Năstase susține că este nevoie de contracte pe termen lung pentru vânzarea energiei, astfel încât să poată fi construite aceste noi centrale. „Evident, durează trei – patru ani să pui în loc o capacitate nouă. Bani sunt acum, iar România trebuie să se lupte la Bruxelles pentru a i se permite să-şi dezvolte capacităţi pe gaz, pentru că gazul va ajuta şi la integrarea de regenerabile în sistem. Astăzi reglajul se face prin Hidroelectrica, dar ea nu va putea mai mult”, a mai spus acesta, citat de Agerpres.

Năstase a vorbit și despre energie din surse mai curate. „Am avut discuţii cu producători de energie regenerabilă, care sunt foarte interesaţi să încheie contracte pe termen lung, dar aici sunt particularităţi, pentru că noi consumăm în bandă, iar ei produc când bate vântul sau când e soare. Aici ar trebui să se dezvolte conceptul – deşi din punct de vedere legislativ şi de reglementare, cadrul nu este clar – conceptul de centrală virtuală, ca să putem face o echilibrare virtuală, dar la noi, după ştiinţa mea, nu există”, a explicat acesta.

Producătorul de aluminiu Alro Slatina este şi cel mai mare consumator de energie din România. Din 2019, compania beneficiază de o schemă de compensare a costurilor cu emisiile, care ar trebui prelungită în acest an pentru perioada 2021-2030, a mai spus reprezentantul companiei. În 2020, Alro Slatina a plătit pentru energie circa 300 milioane de euro.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele