După ce ”s-a ars” cu factura la curent, ministrul Energiei ”rezolvă” regularizările: ce factură a plătit
Într-o intervenție la Digi 24, ministrul Energiei s-a plâns în legătură cu valoarea fabuloasă a unei facturi regularizate la curent, pentru un imobil în care nu locuiește nimeni. Spre deosebire de tine sau de mine, însă, oficialul poate schimba ceva.
Virgil Popescu este ministrul Energiei și de curând a plătit o factură la curent de 972 de lei. Valoarea în sine nu este neapărat absurdă, până nu ai în vedere că suma cu pricina i-a fost cerută pentru un imobil în care nu locuiește nimeni. În consecință, vrea să modifice ordinul ANRE prin care se reglementează calcularea regularizărilor la factura de energie electrică. Întrebat cât crede că ar fi fost un consum corect, oficialul a estimat 10-15 lei.
„Săpând pe firul facturii, este o factură estimată de către distribuitor, care a trimis aceste cifre – pentru că trebuie să ştie toţi românii, orice român are un contract cu furnizorul, dar distribuţia, adică firele, contoarele, citirea acestora, estimările se fac de către distribuitor – în cazul meu au fost făcute de distribuitorii din această zonă şi s-au transmis către furnizor, care nu deţinea şi distribuţia. Şi am primit factura de 972 de lei”, a afirmat Virgil Popescu, la Digi 24, potrivit News.ro.
În același context, oficialul guvernamental a insistat pe faptul că nu a avut niciodată o factură mai mare de 200 de lei pentru locația respectivă. Soluția la care s-a gândit a fost să reclame acea factură la furnizorul de energie, decât să o plătească, deși, în teorie, pe parcursul anului viitor, poate și-ar fi recuperat suma.
„Am primit mai mute reclamaţii cu privire la faptul că nu au fost acordate discount-uri la factură şi uitându-mă la facturile oamenilor care le-au trimis prin e-mail către mine, am văzut că majoritatea facturilor sunt estimări, mai mult sau mai puţin reale faţă de media consumurilor din acelaşi tip de lună. Şi am tras o concluzie: este o modalitate prin care furnizorii, împreună cu distribuitorii, dacă vorbim de acelaşi furnizor care şi distribuie şi furnizează, beneficiază de sume în avans plătite de către clienţi pentru a se finanţa, urmând să se dea înapoi din consum, dar încasează fără dobândă, practic, şi utilizează banii oamenilor fără dobândă.
Sau, în cazul meu, mă pot gândi şi la alt lucru – furnizorul este altul, distribuitorul este altul – mă pot gândi la o concurenţă neloială a acelui furnizor care deţine şi distribuţia, tocmai pentru a enerva clientul pe furnizorul unde m-am mutat anul trecut, şi acest lucru s-a întâmplat, şi a mă face să mă mut înapoi”, a adăugat ministrul Energiei.
În final, după experiența trăită pe propria piele, Popescu va face tot ce-i stă în putință pentru a modifica ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei referitor la estimările de consum realizate de furnizori.