Descoperire istorică a arheologilor. Ce se afla, de fapt, chiar sub nasul lor
Arheologii din Anglia sunt aproape siguri că au descoperit mănăstirea pierdută a reginei Cynethryth, care a condus Regatul Mercia în secolul al VIII-lea d.Hr.
Cynethryth, care era căsătorit cu regele Offa, avea în acel moment o influență foarte mare, deși femeile nu se puteau bucura de asta în acele timpuri.
Descoperirea dă peste cap tot ceea ce știam din cărțile de istorie
„Cynethryth este o figură fascinantă, o femeie lider care a avut în mod clar un statut și o influență autentică în viața ei”, a declarat într-un comunicat liderul proiectului arheologic, Gabor Thomas.
„Nu numai că monedele au fost bătute cu imaginea ei, dar se știe că atunci când puternicul lider european Carol cel Mare le-a scris omologilor săi englezi, s-a adresat atât regelui Offa, cât și reginei Cynethryth, acordându-le ambelor un statut egal”.
Se pare că, după ce a rămas văduvă, femeia a decis să conducă o mănăstire.
Acum, Thomas crede că echipa sa de arheologi găsit acea mănăstire din satul Cookham, situată chiar lângă o biserică modernă.
Mănăstirea este alcătuită din mai multe clădiri din lemn în interiorul cărora arheologii au descoperit vase de lut folosite pentru gătit și mâncat, o brățară de bronz, o broșă pentru o rochie, rămășițele unei ferestre din sticlă și oasele unor animale ce au fost mâncate.
Potrivit arheologilor, singura explicație plauzibilă pentru prezența bijuteriilor în acel loc este că mănăstirea ar fi fost condusă de o persoană puternică, bogată și influentă la acea vreme.
Arheologii cred că este posibil ca mănăstirea să fi găzduit mai ales călugărițe; sau, ar fi putut fi o „dublă mănăstire” care găzduia atât călugării, cât și călugărițele.
Cynethryth ar fi încetat din viață după anul 798 e.n. și a fost îngropată fix în mănăstire, ceea ce sporește valoarea descoperirii și o va introduce, fără îndoialpă, în cărțile de istorie pe care le vor studia tinerele generații.