05 ian. 2021 | 17:07

Declarația Unică 2021: unde și până când trebuie să depui documentul. ANAF vine cu schimbări

ACTUALITATE
Declarația Unică 2021: unde și până când trebuie să depui documentul. ANAF vine cu schimbări

ANAF a venit cu precizări legate de Declarația Unică 2021, documentul ce trebuie depus de toți cer care obțin venituri din activități independente. Anul acesta, s-au produs ceva schimbări.

ANAF pregătește mai multe schimbări pentru formularul cunoscut sub denumirea de Declarația Unică. Există, între altele, noi categorii de plătitori – și anume cei care au primit indemnizație de șomaj tehnic pe perioada pandemiei de Covid-19. De asemenea, formularul a fost actualizat, iar termenul până la care se poate depune a fost extins.

Printre cei care trebuie să urmărească aceste modificări se numără cei plătiți pe drepturi de autor, avocaţii, dar și persoanele care au primit indemnizaţie de şomaj tehnic pe perioada pandemiei de Covid-19 şi care vor plăti impozit, CAS şi CASS pentru sumele încasate de la stat.

Tot ce trebuie să știi despre Declarația Unică 2021

Anul acesta, termenul de trimitere la Fisc a declaraţiei unice privind veniturile estimate în 2021 şi veniturile realizate în 2020 va fi extins până la 25 mai, se arată într-un proiect de Ordin al ANAF. E vorba, deocamdată, de un ordin lansat în dezbatere publică, dar care trasează direcția procedurilor din acest an.

Declarația Unică 2021 va fi trimisă la Fisc şi de către beneficiarii de drepturi de autor, de profesioniştii şi avocaţii care au primit indemnizaţie de şomaj tehnic ca urmare a evoluţiei pandemiei de Covid-19, aceştia urmând să plătească impozit pe venit, CAS şi CASS pentru banii încasaţi de la stat, potrivit economica.net.

Cui se adresează

Cine trebuie să depună acest formular:

  • -unii avocaţi şi persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, care au primit indemnizaţia de şomaj tehnic prevăzută la art.XV din OUG nr.30/2020, cu modificările şi completările ulterioare
  • – profesioniştii (aşa cum sunt reglementaţi de Codul civil) care au beneficiat de: indemnizaţia prevăzută la art. XV din OUG nr.30/2020; indemnizația de 41,5% din câştigul salarial mediu brut lunar, prevăzută la art.3 din OUG nr.132/2020.

Declaraţia Unică 2021 se trimite la Fisc până la data de 25 mai 2021 inclusiv, pentru declararea definitivarea impozitului anual pe venit şi a contribuţiilor sociale aferente veniturilor realizate în 2020. De asemenea, cei care merg pe estimare de venituri pentru 2021 trebuie să depună formularul tot  până la data de 25 mai inclusiv.

Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului/încheierii contractului între părţi, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal sau al celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare pentru care impunerea este finală şi care nu au avut, până la acea dată, obligaţia depunerii declaraţiei unice.

Ce schimbări apar în Declarația Unică 2021

  • La capitolul I au fost introduse secţiunile 5 și 6 pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale datorate pentru indemnizaţiile prevăzute de OUG nr.30/2020 și de OUG nr.132/2020, de care au beneficiat unii contribuabili.
  • De asemenea, la Secțiunea 4 de la Capitolul I au fost introduse rândurilor necesare pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.153/2020 referitoare la deductibilitatea costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale din impozitul anual pe venit;
  • – au fost scoase rubricile referitoare la veniturile din închiriere în scop turistic din capitolul II „Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate pentru anul ………..”;
  • – a fost actualizată secţiunea 7 “Sumarul obligaţiilor privind impozitul pe venitul realizat şi contribuţiile sociale datorate, stabilite prin declarația curentă” de la Capitolul I din formularul declaraţiei unice. – au fost actualizate și instrucțiunile de completare a declarației unice.

Prin OUG nr. 30/2020 şi prin OUG nr.132/2020 (cu modificările şi completările ulteriorare) s-a reglementat acordarea unor indemnizaţii pentru profesionişti, avocaţi şi persoanele fizice care obţin venituri doar din drepturile de autor şi drepturile conexe, în cazul întreruperii sau reducerii activităţii ca urmare a pandemiei de Covid-19. Pentru aceste venituri contribuabilii datorează impozit pe venit, contribuţie de asigurări sociale şi contribuţie de asigurări sociale de sănătate.

Unde găsești formularele

Obligaţiile fiscale se stabilesc de contribuabil şi se declară prin declaraţia unică. Prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a fost modificat regimul fiscal aplicabil veniturilor din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Concret, în anul fiscal de raportare, venitul net se determină pe baza normei de venit, indiferent de numărul de camere închiriate în scop turistic, iar stabilirea și declararea obligațiilor fiscale se realizează în anul următor celui de realizare a veniturilor.

Prin legea 296 din 2020 au fost aduse, de asemenea, unele modificări privind recalcularea contribuţiile sociale în cursul anului fiscal: În privinţa contribuţiei de asigurări sociale de sănătate: a fost eliminată recalcularea contribuției pentru persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal să desfăşoare activitate şi/sau să realizeze venituri din cele prevăzute la art.155 lit. b)-h) și pentru persoanele care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea (cu excepția persoanelor fizice care optează pentru plata contribuției potrivit art.180 din Codul fiscal);

În privinţa contribuţiei de asigurări sociale, a fost eliminată recalcularea în cazul persoanelor fizice care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea.

Declarația Unică 2021 ar arăta așa, potrivit ordinul pus în dezbatere publică: vezi AICI și AICI.