25 feb. 2021 | 06:30

Decizia surpriză a Sony: ce se întâmplă cu jocurile exclusive de pe PlayStation

ACTUALITATE
Decizia surpriză a Sony: ce se întâmplă cu jocurile exclusive de pe PlayStation

După ce a dat lovitura pe piața consolelor, Sony are un plan măreț și pentru gamingul pe PC. Jocurile exclusive ale companiei nu vor mai fi disponibile doar pe PlayStation.

Dacă te gândești să alegi între un PlayStation și un Xbox, cel mai probabil, decizia achiziției va fi influențată semnificativ de titlurile exclusive, creațiile pe care le găsești doar pe o consolă sau alta. Din acest punct de vedere, Sony face legea detașat, cu francize precun Uncharted, The Last of Us, God of War sau Horizon Zero Dawn, disponibile doar pe PS.

În mod fascinant, însă, cel puțin câteva dintre acele jocuri se pare că nu vor mai fi jucabile doar de către posesorii de PlayStation. În schimb, vor ajunge și pe PC. S-a întâmplat deja acest lucru cu Horizon Zero Dawn și, deși a avut câteva bug-uri supărătoare la început, titlul s-a reflectat totuși în 716.000 de copii achiziționate pentru Windows în prima lună de disponibilitate.

Acela a fost primul joc lansat de Sony pentru PC, dar pentru că a fost un succes atât de răsunător, nu este o surpriză că vom mai vedea și alte exclusivități de pe PS portate pe Windows. Următorul pe listă este Days Gone.

Jocul s-a lansat în 2019 pe PlayStation 4, dar îl vei putea juca în această primăvară pe PC. Informația a fost confirmată de președintele și CEO-ul Sony, Jim Ryan, într-un interviu acordat celor de la GQ. În același context a detaliat și planul pentru un PSVR2 menit să profite la maxim de posibilitățile hardware ale PlayStation 5. Nu a durat mult de la acel anunț până când dezvoltatorul Bend Studio a confirmat informația printr-o postare pe Twitter pe care o poți vedea mai jos.

Deși alegerea acestui titlu pentru a fi portat pe PC poate părea un pic ciudată la prima vedere, în comparație cu celelalte nume puternice pe care le are în portofoliu, probabil că au existat câteva studii elaborate în spate.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele