10 sept. 2021 | 07:00

Dai un ban, dar plătești mai puțin: cum scazi factura la energie și ajungi la costuri ”zero” pentru curent

ACTUALITATE
Dai un ban, dar plătești mai puțin: cum scazi factura la energie și ajungi la costuri ”zero” pentru curent

Accesul la rețeaua electrică din țara noastră tinde să fie din ce în ce mai scump și se resimte pe facturile unui număr record de români. În cazul în care vrei să faci o investiție pe termen lung și să plătești mai puțin la utilități, niciodată nu a existat un moment mai bun decât acum.

Verile din România sunt din ce în ce mai călduroase, durează mai mult, iar toamna pare să întârzie, pentru mulți dintre noi. În acest set de circumstanțe, dacă ai o casă, instalarea unor panouri fotovoltaice, poate chiar și a unei turbine eoliene poate veni ca o binecuvântare pentru facturile tale de utilități. Până și apa caldă ți-o poți asigura cu energie electrică regenerabilă din propria curte.

Românii au îmbrățișat energie regenerabilă și și-au dus facturile la zero

Implică o investiție inițială deloc neglijabilă, dar odată făcută, aceasta te scapă de un stres important. Te ajută enorm. Într-un bloc din Alba Iulia, unde locatarii au făcut o investiție în panouri solare, costurile energetice au fost reduse cu 50%, iar acestea asigură necesarul de apă caldă pentru toți locuitorii din bloc.

Crina Mureșean, proprietara unei garsoniere, spune că numai anul acesta a economisit aproximativ 1.000 de lei de când nu mai folosește gazul pentru a încălzi apa pe timp de vară, conform Digi24. ”Costurile de întreținere pentru cei 100 de locatari au fost reduse cu mai bine de 50%, fiindcă din luna aprilie până în luna octombrie, apa caldă este produsă de panouri solareFinanțarea a fost 85% bani europeni, 13% buget de stat și 2% buget local. Valoarea lucrărilor a fost de 1,6 milioane de lei”, detaliază Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia.

La Constanța, există familii care au atins deja performanța de a avea costuri ”zero” pe factura de curent electric. Am pus zero în ghilimele, pentru că investiția inițială există, iar familia în cauză a apelat la o combinație de panouri fotovoltaice și o turbină eoliană. Chiar și așa, costurile de întreținere sunt mici spre inexistente și nu mai stai cu stresul că trebuie să-ți schimbi contractul la curent și riști să-ți explodeze factura când te aștepți mai puțin.

„Folosesc două sisteme. Am două eoliene. O eoliană de 3 kW și 16 panouri fotovoltaice de câte 250 de watti fiecare. În total, ar fi undeva la 3 kW pe care îi produc panourile pe oră, iar eoliana, în condițiile în care bate vântul foarte puternic, produce tot 3 kWh”, spune Cristian Mitran, proprietarul casei ”verzi” din Constanța. În ceea ce privește investiția, cele 16 panouri fotovoltaice, turbina eoliana și bateriile l-au costat pe proprietarul din Limanu aproximativ 7.000 de euro.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele