06 dec. 2021 | 07:30

Dacia se reinventează, pe final de 2021: face ce a promis de mult timp

ACTUALITATE
Dacia se reinventează, pe final de 2021: face ce a promis de mult timp

Dacia face în mod regulat subiectul unor zvonuri și, multe dintre ele nu se materializează niciodată. Când vine însă vorba de reinventarea radicală a brandului autohton, particularitățile se cunoșteau de ceva vreme. Acum, au devenit și realitate.

Toate mașinile create sub brandul Dacia vor suferi o schimbarea importantă de branding în următoarea perioadă. Sigla va fi cu totul alta, pe toate părțile autoturismului. Atât cuvântul Dacia va fi scris diferit pe caroserie, cât și sigla frontală, cel mai important aspect de marketing prin care ții minte un producător auto. Se știa de aproximativ jumătate de an de această transformare, dar nu era foarte clar când va intra în vigoare în diferite colțuri ale Europei.

dacia-jogger-2022-av-1280x853-wmDacia, prima schimbare de brand cu adevărat importantă

Identitatea vizuală a constructorului de la Mioveni va avea parte de o schimbare radicală începând cu primele luni ale anului viitor, deși s-ar putea să ajungă câteva mașini la clienți și în ultimele zile din 2021.

Noul logo al Dacia era deja folosit în comunicare, pe toate materialele de marketing ale companiei sau pe site-ul de prezentare. Extinderea rebrandingului va începe cu reprezentanțele producătorului român de autoturisme. Ar trebui ca în următoarele săptămâni să vezi schimbarea la dealeri, urmând ca, imediat după, să vezi actualizarea și pe mașinile din portofoliul Dacia, Duster, Jogger și Stepway.

dacia-duster-2022-av-1280x853-wm

Conform datelor obținute de profit.ro, programul de rebranding prevede ca mașinile să primească noul logo, aplicat pe grilă, ca și sigla, numele Dacia scris cu noul font adoptat de marcă, simultan, astfel încât, la data stabilită, în fabrici, se vor aplica deodată noile componente personalizate. Planul a fost schimbat, după ce inițial era prevăzut ca Jogger, monovolumul lansat în toamnă la Munchen și care acum a intrat în faza de comenzi, să fie primul automobil Dacia care să poarte noua siglă.

Diferența majoră față de conceptul inițial este că, atât Duster, cât și Jogger, Sandero și Logan vor ajunge să beneficieze de o nouă grilă, pe care se va regăsi logo-ul cu cele două litere, D și C stilizate într-o manieră simetrică. Numele modelelor vor fi scrise și ele cu noul font, cu alură militară, pe caroserie. În completarea aceleiași idei, sigla va putea fi văzută pe volan, pe jante, pe afișajul ecranului multimedia și alte componente ale construcției. Pe spate se va vedea numele complet al autoturismului, pentru a fi mai ușor de înțeles.

dacia-sandero-stepway-2022-av-1280x853-wm

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele