Dacă visezi să îți cumperi o locuință, mai ai de așteptat. Vin scumpiri în lanț
Dacă aveai în plan achiziționarea unei locuințe în viitorul apropiat, ar fi o idee bună să renunți și să amâni momentul. Piața imobiliară va fi invadată de scumpiri.
Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Cristian Erbaşu, avertizează asupra evoluției pieței imobiliare din România. Expertul e de părere că locuințele se vor scumpi semnificativ, la nivelul celor din statele puternic dezvoltate ale Uniunii Europene.
Cumpărarea unei case va deveni un lux pe care puțini și-l vor permite
Piața imobiliară va suferi scumpiri ce o vor transforma într-un domeniu în care puțini români își vor mai permite să investească.
„În condiţii normale, în condiţiile în care nu vom avea o criză, dacă ne vom reveni din punct de vedere economic, este evident că preţurile apartamentelor vor tinde spre preţurile din Uniunea Europeană. Diferenţa dintre noi şi ei este de la simplu la dublu, cum şi în construcţii, ceea ce se construieşte în România, să zicem la nivel de apartamente, în momentul de faţă 600 de euro pe metru pătrat, în Polonia se construieşte cu 1.000-1.200 de euro.
Nu mai vorbim în ţările din Vest, unde se construieşte cu peste 2.000-2.500 de euro. Aceleaşi apartamente se vând în România cu 1.000-1.200 (de euro pe metru pătrat construit, n.r.). Acolo (în Polonia, n.r.) se vând cu peste 2.000, iar în Vest se vând cu undeva la 5.000 de euro pe metru pătrat. Deci în direcţia asta ne ducem”, a afirmat Cristian Erbaşu, citat de Agerpres.
Erbașu mai susține că, în România, preţul de construire este încă mic, dar nu va mai rămâne mult timp la acest nivel, iar taxele pe proprietate sunt încă reduse faţă de ţările din Vest.
Expertul speră că şi noi, aşa cum au făcut-o ţările dezvoltate economic, vom găsi o soluţie la nivel politic.
Oamenii implicaţi politic trebuie să înţeleagă că munca trebuie mult mai puţin impozitată, iar dacă trebuie să impozităm, să impozităm alte lucruri. Ştim bine că avem multe zone unde suntem mult sub impozitele aplicate de ţările din Vest, a mai declarat oficialul.
„Nu este o veste bună, din păcate, pe care o dau celor care doresc să cumpere: dacă se gândesc că se vor ieftini apartamentele, acest lucru se va întâmpla doar dacă vom intra într-o criză foarte mare. Şi nu cred că cineva şi-ar dori să intrăm într-o criză, pentru că, chiar dacă se ieftinesc apartamentele, nu toţi vor avea posibilitatea să le cumpere, chiar ieftine fiind”, a conchis Cristian Erbaşu.