Dacă folosești Office, trebuie să știi asta: schimbarea care vizează toți utilizatorii de Word, Excel, Outlook

Dacă folosești Office, trebuie să știi asta: schimbarea care vizează toți utilizatorii de Word, Excel, Outlook

Suite de aplicații de birou Microsoft Office nu a mai avut parte de mulți ani de o reinventare radicală. Lucrurile se vor schimba în 2021.

Deși pe parcursul vieții noastre s-ar putea să nu mai vedem niciun sistem de operare radical diferit de Windows 10, iar toate schimbările mai multe sau mai puțin majore vor fi servite ca actualizări pentru el, în cazul Office este altă mâncare de pește.

Peste doar câteva luni, Microsoft plănuiește să lanseze Office 2021 pentru PC-uri cu Windows, dar și sisteme Apple cu macOS. Anunțul pe marginea acestui subiect a venit de la gigantul din Redmond în urmă cu câteva zile și ar trebui să se reflecte într-o lansare efectivă în jumătate a doua a acestui an.

Este important de reținut că acest produs va fi unul de sine stătător. Îl cumperi și atât. Îl poți folosi toată viața, fără vreun abonament la Microsoft 365. Pe de altă parte, dacă te numeri printre cei care îmbrățișează abonamentele cu două mâini, te vei bucura de asemenea această actualizare.

În ceea ce privește schimbările de funcționalitate și interfață care vor fi integrate în Microsoft Office 2021, dezvoltatorul a fost destul de sceptic în a spune la ce să ne așteptăm. Știm totuși că noua versiune va veni la pachet cu actualizări pe o perioadă de 5 ani și vizează, în egală măsură, utilizatorii casnici de Office, dar și pe cei din mediul enterprise.

Odată cu Office 2021 se va lansa și versiunea Office LTSC (Long Term Servicing Channel). Aceasta din urmă va fi dedicată celor care se abonează la Office și va veni în plus cu o temă întunecată, dar și cu beneficii suplimentare pe partea de accesibilitate. În timp, acele schimbări ar trebui să ajungă și la utilizatori casnici.

Office 2021 și Office LTSC vor veni cu OneNote în pachet și, din start, vor suporta atât sisteme de operare pe 32 și 64 de biți. Nu va fi nevoie să alegi între unul sau altul. Ca un detaliu important, prețul la Office va rămâne neschimbat comparativ cu versiunea de Office 2019 pe care o înlocuiește. Mai multe particularități ale noii suite de aplicații pentru birou vor deveni publice cu cât ne apropiem de lansarea efectivă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: