Cum să îți găsești cariera potrivită pentru tine

Cum să îți găsești cariera potrivită pentru tine

Găsirea unei cariere ideale poate fi extrem de dificilă pentru unii oameni și foarte simplă pentru alții. De ce? Pentru că există o serie de factori de care depinde acest lucru, iar viața fiecăruia dintre noi are propriile sale particularități.

Pentru a înțelege mai bine de ce unii oameni își găsesc mai ușor drumul în viață, în timp ce altora le este extrem de dificil, trebuie să împărțim oamenii în două mari categorii:

1. Persoanele care știu de mici ceea ce își doresc să facă, iar toate acțiunile lor din timpul vieții de adolescent și de adult la început de drum, duc către acel drum. Deși sunt puțini acești oameni, există astfel de povești de viață. Pur și simplu, unele persoane știu încă de la vârste foarte fragede, că vor să devină ceva anume. Urmează cursuri de specialitate sau se angajează într-un anumit domeniu și își ating scopul în viață.

2. Persoanele care sunt veșnic indecise. Aici avem categoria cea mai numeroasă. Majoritatea oamenilor nu știu nici măcar la 18-20 de ani pe ce drum să o apuce, iar această situație ar trebui să stârnească îngrijorări pe mai multe planuri.

La fel de importat este să vorbim și despre factori ce țin de statut financiar. De exemplu, pot fi persoane care știu ce vor, dar nu pot urma anumite cursuri, din cauza problemelor de ordin economic. La fel de important este să luam în calcul și aspecte legate de educația primită acasă, de influența părinților sau a altor rude sau de așteptările pe care le au tinerii de la viitorul job.

În oricare situație de mai sus s-ar afla o persoană, neintegrarea unui tânăr pe piața muncii sau într-o unitate de învățământ, ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru autoritățile care întocmesc politici referitoare la sistemul de învățământ, dar și celor care aplică normele dictate de superiorii din Guvern, respectiv profesorii, directorii de școli. De asemenea, ar trebui să se sesizeze și autoritățile locale, împreună cu asistența socială și agențiile teritoriale de forță de muncă.

Nu în ultimul rând, familia ar trebui să fie prima care să se alarmeze în cazul în care copilul ajuns deja la maturitate nu știe ce să facă cu viața lui.

Deviza conform căreia merge și așa sau că își găsește el în cele din urmă ceva cu care să își ocupe timpul e complet greșită și poate da naștere la comportamente antisociale, deviante, la găsirea unor anturaje nepotrivite sau mariaje timpurii, ce se vor sfârși fie în sărăcie, fie în violență domestică, fie în amândouă aceste aspecte nefavorabile la un loc.

Ei bine, pentru a găsi cariera potrivită, încă din liceu, copiii ar trebui să aibă parte de cât mai multe experiențe profesionale, pentru a-și da seama ceea ce le place.

Cariera potrivită despre care vorbim reprezintă acea activitate lucrativă care ne face plăcere, din care ne putem întreține și pe care o putem desfășura pe parcursul vieții, ca fiind profesia, meseria noastră, ocupația noastră profesională.

Un nou trend în România

În ultimii ani, a revenit în forță un nou trend pe piața muncii din țara noastră. Este vorba despre școlile profesionale.

Desigur că toți părinții își visează copiii arhitecți sau profesori, însă trebuie să recunoaștem că studiile superioare nu sunt făcute pentru toată lumea. Nu toți copiii au abilitatea de a învăța la un nivel înalt, prin urmare, trebuie să se integreze pe piața muncii în funcție de capacitățile lor intelectuale, dar și de cele materiale, fiindcă pot fi copii dotați intelectual, care, din cauza unor condiții financiare precare, nu își permit cursurile unor facultăți.

Astfel, există școli de arte și meserii, care au numeroase avantaje în fața universităților. De exemplu, necesită mai puțin timp de școlarizare. Practic, tânărul va ieși mai repede de pe băncile școlii și va fi mai repede independent din punct de vedere financiar.

Președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac, susține că „învățământul profesional reprezintă o oportunitate uriașa pentru tineri, nu un inconvenient”.

De asemenea, învățământul profesional trebuie dezvoltat și conectat la piața muncii, astfel încât cerințele de forță de muncă în anumite domenii să corespundă cu programele de școlarizare, astfel încât tinerii să aibă șanse maxime de a-și găsi o slujba, după terminarea studiilor profesionale.

„Tinerii care învață într-o școală de meserii vor avea șanse reale pe piața muncii prin calificarea pe care o vor obține în urma anilor de practica efectuați. Un echilibru real intre cerințele din piața muncii și sistemul educațional, coroborat cu stimularea tinerilor care aleg școala de meserii prin mijloace financiare și fiscale reprezintă cheia reușitei în a schimba mentalități și a implementa în Romania un sistem de învățământ profesional, vocațional generator de plus valoare pe piață muncii și în economie”, a spus Chiriac.

Învățământul dual poate fi o oportunitate

Pentru tinerii care nu iau în considerare, din diverse motive, urmarea unor cursuri ale instituțiilor de învățământ superior, învățământul dual poate fi o oportunitate.

„Învățământul dual este o forma de învățământ profesional care se înființează la cererea a cel puțin unui agent economic. Fară agent economic nu există învățământ dual! Când o companie are nevoie de anumiți specialiști – de exemplu, de electricieni – atunci firma se îndreaptă către un liceu care are acest profil și pregătește elevi cu aceasta calificare, trimite o solicitare scrisa către autoritatea responsabila, în speță către Centrul National pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), iar în urma solicitării, unitatea de învățământ primește aprobarea pentru a înființă o asemenea clasa de învățământ dual”, a explicat Cristina Gheorghe, Managing Partner al Human Resources Quality Services, companie implicata în desfășurarea mai multor programe de învățământ dual din tara, printre care și programul STAR (Scoală Tehnologica Austriaca din Romania).

“Interesant devine atunci când absolvenții de studii superioare sau post-universitare aleg se reconvertească profesional, după încheierea studiilor și practicarea unor joburi pentru care s-au pregătit, timp de mai mulți ani. Au fost cazuri pe care le-am întâlnit, de oameni care au ales și deschidă firme de instalații ori de construcții, de peisagistica, desi se pregătiseră și activaseră în cu totul alte domenii”, mai precizează Cristina Gheorghe.

 

Citește și: