11 ian. 2021 | 15:18

Cum a reușit, de fapt, Israel să primească milioane de doze de vaccin și să imunizeze la foc automat

ACTUALITATE
Cum a reușit, de fapt, Israel să primească milioane de doze de vaccin și să imunizeze la foc automat

Israel pare să fi descoperit rețeta succesului în plină pandemie. A reușit, deși nu e stat membru UE, să primească milioane de vaccin, iar campania de imunizare la nivelul întregii populații s-ar putea încheia rapid.

Israel a reușit să încheie contracte de milioane de doze de vaccin produs de companiile Pfizer, dar și Moderna, iar premierul Netanyahu afirmă că s-au purtat negociere lungi în acest sens. Dar, datorită acestor contracte, țara sa poate încheia pandemia de coronavirus mult mai repede, în condițiile în care campania de vaccinare se poate termina până în martie.

Israelul a reușit să primească dozele necesare pentru că se va comporta asemenea unui laborator uriaș, iar rezultatele vor servi ca sursă de inspirație pentru celelalte țări care derulează campanii de vaccinare, susține premierul israelian. De asemenea, specialiștii din această țară vor oferi sprijin companiilor farmaceutice care se ocupă de cercetare și dezvoltare în diverse zone.

Sună extrem de bine ce spune Netanyahu. Dar în spatele declarațiilor se ascunde, însă, și altceva: de fapt, Guvernul a fost de acord să tranzacționeze date de la pacienți, în anumite condiții, date care le pot fi extrem de utile celor din industria pharma.

Câte doze de vaccin ajung în Israel

Potrivit înțelegerilor făcute de guvernul israelian cu cei de la Pfizer, țara va primi săptămânal sute de mii de doze de vaccin – undeva între 100.000 și 500.000 de doze, scrie Globes.

Înseamnă că, până la finalul lui martie, Israelul va primi nu mai puțin de 10 milioane de doze de vaccin, în condițiile în care întreaga populație e de 9,3 milioane de locuitori. Două milioane au sub 16 ani, ceea ce înseamnă că nu vor primi vaccinul împotriva noului tip de virus. Mai mult, sute de mii de israelieni au fost deja infectați cu noul tip de virus și, între timp, s-au vindecat și au dezvoltat anticorpi.

În același timp, Israel va primi și jumătate de milion de doze de vaccin de la Moderna, care vor ajunge în următoarele luni. Prima tranșă consistentă – de 120.000 – a fost primită în această săptămână.

Pe baza înțelegerii cu Pfizer, spre exemplu, guvernul israelian a fost de acord să pună la dispoziția companiei diverse date și informații legate de cum au răspuns cei imunizați, care au fost reacțiile adverse – dacă au fost, dar și diverse alte informații precum cele referitoare la perioada în care se dezvoltă anticorpii. Guvernul insistă că e vorba doar de date medicale, adică ele nu se referă la identitatea sau istoricul medical al celor imunizați.

Mai mult, Pfizer nu ar cunoaște cine sunt cei care primesc vaccinul.

Guvernul lui Netanyahu își negociază și rămânerea la putere

Mai multe surse din comunitatea medicală a Israelului, dar și de la OMS, au declarat că țara s-a arătat dispusă să se comporte nu numai ca un laborator uriaș de cercetare, dar și ca un stat care vaccinează la scară largă pentru a se obține informații prețioase despre noul vaccin, informații care pot ajuta pe viitor.

Se pare că însuși Netanyahu a negociat cu reprezentanții Pfizer pentru a primi milioanele de doze de vaccin printre primele țări, chiar mai devreme decât restul. Compania farmaceutică ar fi analizat sistemul medical din Israel, ar fi văzut că e vorba de unul extrem de bine digitalizat, dar și că datele sunt computerizate. Datorită acestor lucruri, a fost posibilă inclusiv monitorizarea atentă a israelienilor infectați cu noul tip de virus.

Toți cetățenii sunt înregistrați, prin lege, într-una din cele patru unități teritoriale (Organizații de Întreținere a Sănătății – HMO).  Astfel de date bine organizate sunt extrem de bune pentru orice companie farmaceutică – fie că e vorba de Pfizer sau altcineva.

Așa că cei de la Pfizer au fost convinși, mai ales că discuția s-a purtat între Albert Bourla – CEO al companiei cu origini evreiești – și însuși premierul israelian.

Ar mai fi de spus și faptul că Netanyahu grăbește pe cât posibil procesul de imunizare pentru că în luna martie au loc noi alegeri generale. Iar Netanyahu vrea să pozeze în cel care a pus capăt pandemiei în țara sa.