04 ian. 2021 | 15:01

Cum a pus 2020 frână pe piața auto din România și cât de „șifonată” a ieșit Dacia

ACTUALITATE
Cum a pus 2020 frână pe piața auto din România și cât de

2020 a reprezentat un an plin de provocări pentru piața auto din România, iar pandemia a lovit puternic și în constructorii care fac mașini la noi în țară – adică Dacia și Ford.

2020 n-a fost un an bun pentru piața auto. Toții marii producători s-au confruntat cu scăderi și s-au văzut nevoiți să-și schimbe strategiile și să se adapteze vremurilor. Scăderea e de 22% la mașinile noi și de aproximativ 9 procente la cele second-hand, arată datele ACAROM.

Era evident că scăderea va fi mult mai abruptă în cazul mașinilor noi, din moment ce veniturile au fost mai mici și românii au amânat planurile pentru astfel de achiziții. Per total, în România au fost înmatriculate în 2020 puțin peste 126.000 de unități noi. E o scădere cu 22% față de 2019.

Piața auto din România, frânată de pandemie

În decembrie 2020, în România s-au înmatriculat 15.000 de unități noi, iar per total anul s-a încheiat cu peste 126.000 de unități. Îmatricularile de autoturisme noi în România au crescut în decembrie cu 16% față de decembrie 2019, atingând un volum de 15.974 unități. Dar n-a fost suficient pentru recuperare.

Când tragi linie la anul anul 2020, constați că numărul autoturismelor noi înmatriculate este de 126.351 unități, ceea ce reprezintă o scădere de 22% comparativ cu 2019, respectiv 161.562 unități.

În ceea ce privește autoturismele second – hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în decembrie 2020 cifra de 34.174 unități, o scădere de 5% față de decembrie 2019. Per total 2020, numărul autoturismelor SH înmatriculate este de 405.045 unități, ceea ce reprezintă o scădere de 9% comparativ cu perioada similară din 2019.

Dacia e pe primul loc în privința înmatriculărilor noi pe tot parcursul anului 2020. Dar față de 2019, scăderea e de 20%. La Renault a fost declinul mai abrupt – adică un minus de 24%, în vreme ce americanii de la Ford marchează un nedorit declin de 44%.

Clasamentul pe mărci autoturisme noi, ianuarie – decembrie 2020:

  1. DACIA 39.919 unități (scădere de 20% față de 2019
  2. SKODA 10.288 unități (scădere de 16% faţă de 2019)
  3. RENAULT 10.273 unități (scădere de 24% faţă de 2019)
  4. VOLKSWAGEN 9.422 unități (scădere de 11% faţă de 2019)
  5. FORD 6.938 unități (scădere de 44% faţă de 2019)