Clubul select al companiilor de peste un trilion de dolari: nu include doar Apple
Tot mai multe companii încep să aibă o valoare totală a activelor de peste un trilion de dolari. Pentru o perioadă scurtă a fost doar Apple, acum sunt vreo șase, cu alte câteva pe drum.
Până în urmă cu aproximativ un deceniu, idea ca o firmă să fie evaluată la peste o mie de miliarde de dolari părea un mit. Între timp, odată cu inflația și puterea de cumpărare a oamenilor, lucrurile s-au mai schimbat. După cum vei putea vedea mai jos, lista giganților care au atins performanța de a depăși o capitale de piață de peste un trilion include șase nume.
Companii de un trilion de dolari sau 1000 de miliarde
Companies Market Cap a agregat datele din spatele tabelului de mai jos, iar acestea au fost publicate de Visual Capitalist. În mod previzibil, lista include nume familiare care au trecut de bariera celor 13 cifre, dar și câteva nume care cochetează cu depășirea acestui prag, dar mai durează un pic.
După cum poți observa, Apple și Microsoft au depășit pragul de două mii de miliarde sau două trilioane de dolari în evaluare. Apple are 2,48, iar Microsoft se ”rezumă” la 2,2. Ca referință, gigantul din Cupertino a fost prima companie care a depășit trilionul de dolari în 2018.
Facebook se chinuie să-și mențină poziția privilegiată în acest club select, oscilând destul de mult. Mai important decât atât este însă fapul că, la ora actuală, are o evaluare de 1,01 trilioane de dolari. Gigantul lui Mark Zuckerberg, la 17 ani de la fondare, se mai laudă însă cu un lucru, este cea mai tânără companie din acest clasament.
Din afara SUA, gigantul din domeniul petrolului și gazelor naturale, Saudi Aramco, este singura companie care a reușit să intre în top.
Printr cei care ar mai putea să intre la un moment dat în clubul trilioanelor de dolari se mai numără, în această ordine, Tesla, Berkshire Hathaway, TSMC, Tencent și Visa.