CEO-ul care crede că Bitcoin poate aduce pacea pe Pământ: cine a făcut această declarație
Jack Dorsey, CEO al Twitter, e cunoscut drept un mare susținător al Bitcoin. De data asta, însă, a dus lucrurile prea departe.
CEO-ul Twitter și Square, Jack Dorsey, e cunoscut de mult timp un pasionat de Bitcoin. Acum, se declară atât de optimist cu privire la criptomonedă încât consideră că ar putea aduce pacea pe planetă. Miliardarul a sugerat că Bitcoin ar putea ajuta la soluționarea inegalităților financiare și ar permite umanității să se concentreze pe probleme mai mari.
„Speranța mea este că va aduce pacea mondială sau ajută la crearea păcii mondiale”, a spus Dorsey. „Avem toate aceste monopoluri dezechilibrate și individul nu are putere, iar suma costurilor și a distragerii care provin din sistemul nostru monetar de astăzi este reală și ne îndepărtează atenția de la problemele mai mari.”
Jack Dorsey caută să umfle valoarea Bitcoin
Dorsey a vorbit la un eveniment dedicat pieței criptomonedelor. Acolo a venit cu această declarație surprinzătoare.
Dorsey spunea încă din 2018 că Bitcoin va deveni „moneda unică” a planetei în decurs de un deceniu. La începutul acestei luni, Square a confirmat planurile de a face un portofel hardware bitcoin. Compania sa lucrează deja la un sistem de „servicii financiare descentralizate”, afacere care își propune să reproducă sisteme monetare precum băncile și schimburile cu criptomonede.
Numai că Dorsey scapă din vedere niște lucruri, atunci când vorbește de pacea mondială. Multe regiuni nici măcar nu au acces la internet, iar consumul de energie necesar pentru extragerea bitcoinului și procesarea tranzacțiilor sunt, de asemenea, în contradicție cu viziunea sa, având în vedere impactul asupra mediului.
Square, o companie americană de servicii şi financiare şi plăţi digitale, cofondată în 2009 de antreprenorul Jack Dorsey, are în plan să investească 5 milioane de dolari în construirea unei mine de Bitcoin care funcţionează cu ajutorul energiei solare, notează Business Insider.
Proiectul va fi lansat în parteneriat cu grupul Blockstream, specializat în tehnologia din spatele Bitcoin, într-un moment în care numărul de dezbateri cu privire la impactul de mediu al celei mai valoroase criptomonede din lume continuă să crească.
„Vrem să arătăm că o mină de Bitcoin bazată pe energie regenerabilă nu reprezintă doar o posibilitate, ci o dovadă conform căreia Bitcoin-ul îndreaptă planeta către un viitor sustenabil”, spuneau cei de la Blockstream.